Condiții mai bune de trai pentru elevii de la colegiul din Svetlâi
Colegiul Tehnic Agricol din localitatea Svetlâi, Unitatea Teritorial Administrativă Găgăuzia va avea o nouă față.
Asta după ce peste un million 160 de mii de euro vor fi investiți în cadrul proiectului „Livada Moldovei”.
La prima etapă de implimentare, au fost finalizate lucrările de asamblare și montare a mobilierului în căminul nr.8.
Costul bunurilor procurate constituie circa 110 mii de euro. Acum elevii și profesorii vor avea condiții de trai conforme standardelor UE și nu vor mai face naveta zilnică de la o distanță de 20 – 25 de km.
„Sunt foarte fericită, pentru că în celălalt cămin nu era atât de cald, aici nu înghețăm, fiind îmbrăcată așa și în maiouri stăm, este cald, foarte bine, este comod”, spune o elevă.
„Aceasta este camera noastră familială pe care ne-a oferit-o colegiul. Camera este nouă, sincer să vă spun din cei 5 ani de studii în Chișinău nu am întâlnit un așa cămin cu toate că am fost în toate căminele. Este comod, este nou, este modern, cald și încăpător”, specifică un elev al Colegiului.
Căminul este utilat cu paturi, dulapuri, etajere, mașini de spălat, frigidere, aragaze, hote, uscătoare pentru haine, cu toate uneltele și consumabilele necesare pentru întreținerea curățeniei.
„Până acum, noi am avut niște probleme legate de spațiul locativ pentru tinerii specialiști, pentru elevi, dar astăzi când avem așa condiții bune, avem un cămin care este dotat cu totul necesar pentru traiul decent, care este dotat cu mobilier cu tot necesarul pentru păstrarea curățeniei în căminul dat”, VASILE BELEV, directorul Colegiului Tehnic Agricol.
Cu suportul proiectului „Livada Moldovei”, la colegiu urmează să fie construite laboratoare și o stațiune de procesare a producției horticole și mentenanța utilajelor agricole. Acestea vor fi dotate cu instrumentarul necesar, cu echipamente și accesorii ce vor asigura buna desfășurare a procesului educațional.
„Ne referim la acest proiect la plantarea unei livezi de 3 hectare, procurarea tehnicii agricole și a utilajelor necesare pentru procesare. Ne referim la plantarea unei fâșii forestiere de protecție a solurilor împotriva eroziunii, unde ei vor face lucrările practice. Urmează a fi construit un laborator mare horticol de procesare a produselor horticole, unde elevii și profesorii vor putea procesa în cantități foarte mici, dar cu utilaje care seamănă foarte mult cu cele industrial, astfel încât după ce se vor angaja să vină cu niște cunoștințe, care să le poată aplica în practică”, menționează IURIE VÎRLAN, consultant în comunicare, proiectul „Livada Moldovei”.
La Colegiul Tehnic Agricol, își fac studiile în jur de 500 de elevi, viitori specialiști în agronomie, mecanica agricolă, electrificarea agriculturii si alte domenii.
Un subiect mai detaliat despre instituție, urmăriți la 20 decembrie, ora 14,00, în emisiunea Baștina la AGRO TV Moldova.