Compania Energcom este într-o continuă căutare de aprovizionare energetică
Compania Energocom SA a finalizat procedura de înregistrare la operatorii sistemelor de transport al gazelor naturale din Slovacia – EUSTREAM, dar și din Austria – Gas Connect Austria GmbH, transmite mold-street.com
„Acest lucru permite accesul la punctele virtuale de tranzacționare (PVT) ale Slovaciei și Austriei oferind posibilitatea de a transporta gaze naturale către Republica Moldova, diversificând atât sursele de aprovizionare cât și rutele de transport”, comunică Energocom.
Totodată, compania susţine că actualmente este în proces de înregistrare la Central Europe Gas Hub (CEGH) – bursa din Austria și la Baumgarten – depozitul de gaze din Austria, ceea ce va oferi mai multe oportunități de achiziție a gazelor naturale și va face posibilă stocarea acestora și în alte depozite subterane decât cele din România și Ucraina.
„Fiind în plin proces de pregătire pentru sezonul rece 2023-2024 și având obligația de serviciu public de asigurare cu resurse energetice, SA Energocom este în continuă căutare a noilor surse de aprovizionare pentru a asigura securitatea energetică a țării și a oferi consumatorilor din Republica Moldova resurse energetice la prețuri avantajoase”, mai comunică compania.
Energocom activează pe piața gazelor naturale a Republicii Moldova din 2014, în calitate de furnizor de metan şi este responsabilă de achiziţia şi crearea de stocuri de gaze.
Energocom este o companie cu 100% capital de stat, desemnată furnizor central, care achiziționează pe piaţă energia electrică de la centrale de energie regenerabile cu statut de producător eligibil şi de la termocentrale şi revinde energia respectivă furnizorilor la preţuri reglementate de ANRE.