Codul Galben de îngheț, prelungit
Vremea continuă să se răcească. Serviciul Hidrometeorologic de Stat a prelungit Codul Galben de îngheț până pe 11 octombrie.
Potrivit avertizării meteorologilor, și în următoarele zile, mai ales în orele nocturne și ale dimineții, se prevăd înghețuri la suprafața solului cu intensitatea de până la -3 grade și izolat în aer de până la -2 grade Celsius.
Ce ține de vremea de afară, aceasta va fi stabilă, cu cer parțial senin și vânt care va bate slab și moderat, cu posibile intensificări seara și dimineața.
În condițiile date, la Nord, maxima aerului va urca până la +12 grade, în Centrul Moldovei și în Capitală se vor înregistra valori termice de +13 grade Celsius. Iar în partea de Sud a țării, mercurul din termometre se va situa în jurul valorii de +14 grade.
Noaptea, minimele vor oscila între +2 și +6 grade Celsius.
Conform ultimei actualizări a Serviciului Hidrometeorologic, vremea va rămâne, rece și luni. Ulterior, începând cu ziua de marți, pe întreg teritoriul țării vor reapărea și ploile, care, deși inițial, vor cădea doar pe arii restrânse, mai apoi vor cuprinde întreg teritoriul țării.