Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare, cod galben de pericol excepțional de incendiu pentru întreg teritoriul țării pentru perioada 25 iunie – 1 iulie. În următoarele șapte zile temperatura maximă va ajunge până la 34 de grade în sudul țării și până la 32-33 în centrul și nordul Moldovei.
În astfel de condiții, este posibilă aprinderea culturilor agricole, depozitelor de furaje, zonelor cu vegetaţie forestieră, locuinţelor şi anexelor gospodăreşti.
Astfel, se recomandă:
- evitarea utilizării focului deschis în apropierea locuinţelor, anexelor gospodăreşti şi a depozitelor de furaje, pe terenuri acoperite de vegetaţie uscată, mai ales atunci când sunt amplasate în apropiere de păduri, plantaţii sau obiective cu risc ridicat de incendiu.
- restricţionarea efectuării lucrărilor care creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive.