Circa 60% din exporturi sunt direcționate către piața europeană

De la semnarea Acordului de Asociere, Blocul Comunitar și-a consolidat poziția de principal partener comercial al Moldovei, cu aproape 60% din exporturi direcționate către piața europeană.

Declarațiile în acest sens au fost făcute de vicepremierul Dumitru Alaiba, după întrevederea cu delegația Comitetului pentru Comerț Internațional al Parlamentului European, condusă de Bernd Lange.

Potrivit oficialului moldovean, la întrevedere au fost discutate mai multe priorități în domeniul economic și comercial, inclusiv extinderea gamei produselor autohtone admise pe piața comunitară, precum și eliminarea tarifelor de roaming cu UE.

Dumitru Alaiba, ministrul Dezvoltării Economice: „Azi am primit mesajul clar că locul Moldovei este în Europa. 60 la sută din comerțul nostru este cu Uniunea Europeană. Exporturile moldovenești au preponderent o singură direcție: spre Europa.”

De cealaltă parte, Bernd Lange a apreciat eforturile Moldovei de a deveni un partener competitiv pe piața europeană și a ținut să anunțe că cele 145 de milioane de euro anunțate anterior de autoritățile europene pentru Moldova, ar putea fi oferite în următoarele săptămâni.

Bernd Lange, oficial din Cadrul Parlamentului European: „Noi vom începe pregătirea pentru acordarea următoarei asistențe macrofinanciare în valoare de 145 de milioane de euro. Sper că săptămâna viitoare deja comitetul din care fac parte va finaliza acest proces.”

În ianuarie 2023, Comisia Europeană a propus creșterea cu 145 de milioane de euro a asistenței macrofinanciare pentru Republica Moldova. Din această sumă, 45 de milioane sunt granturi, iar 100 de milioane vor fi oferiți sub formă de împrumuturi.