Cine va beneficia de reexaminarea pensiilor în 2023

Începând cu 1 ianuarie 2023, dreptul la reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă îl obțin beneficiarii care au realizat după stabilirea pensiei un stagiu de cotizare de 2 ani, pensia pentru limită de vârstă fiind stabilită până la 1 ianuarie 2019, și care nu au beneficiat de reexaminarea pensiei pentru limită de vârstă la etapele anterioare.

Vor fi reexaminate şi pensiile de dizabilitate stabilite de la 1 ianuarie 1999, pentru persoanele care au un stagiu de cotizare după realizarea dreptului la pensie, de cel puţin 7 ani.

Cererile  de reexaminare a pensiei pot fi depuse începând cu 1 ianuarie 2023.

Beneficiarii sunt încurajați să depună cererile pentru reexaminarea pensiilor, ONLINE, fiind cea mai simplă, rapidă și comodă modalitate de a economisi timp și resurse.

Cererea în formă electronică poate fi depusă prin intermediul paginii web oficiale a CNAS www.cnas.gov.md și portalului guvernamental unic al serviciilor publice www.servicii.gov.md, fiind necesar de a introduce un minim de date de identificare:

–     tipul pensiei care se solicită a fi reexaminată,

–     numărul de identificare,

–     data naşterii.

La necesitate, la depunerea cererii online, poate fi solicitat ajutorul membrilor familiei, colegilor, precum şi reprezentanţilor administraţiei publice locale sau specialiștilor centrelor unificate de prestare a serviciilor publice (CUPS) din localitate.