Cine n-are BMW, face drift și cu căruța… / VIDEO

Un căruțaș care a ieșit să facă drifturi cu căruța în mijlocul orașului Ștefănești a fost identificat de polițiștii Botoșani, România, după ce imaginile cu el au devenit virale, scrie portalul liberatatea.ro.
”Tânărul de 22 de ani a fost sancționat contravențional cu amenzi în cuantum de peste 2.800 de lei românești, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și Legii 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcarea a unor norme de conviețuire socială”, a declarat Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean din Botoșani.

Totodată, Polițiștii din cadrul Poliției Animalelor vor efectua verificări, pentru a vedea dacă animalul care tracta căruța e îngrijit corespunzător sau este supus la rele tratamente.