China cere crearea unui coridor verde pentru exporturile de cereale

Ministrul chinez de Externe Wang Yi a cerut crearea unui coridor verde pentru exportul de cereale rusești și ucrainene, avînd în vedere situația alimentară dificilă din lume. El a declarat acest lucru în timpul unei conversații cu ministrul german de Externe Annalena Berbock, scrie noi.md cu trimitere la RIA Novosti.

Potrivit acestuia, în situaţia actuală, comunitatea internaţională ar trebui să insiste asupra încetării cît mai curînde a conflictului şi deschiderea unui astfel de coridor. Ministrul a subliniat că China este pregătită să coopereze cu toate părțile. În plus, el a remarcat că în ceea ce privește problemele cheie ale agendei internaționale care provoacă îngrijorare, China nu va sta niciodată deoparte.

Anterior, Xinhua a scris că situația din Ucraina și sancțiunile împotriva Rusiei au provocat cea mai mare criză alimentară de la cel de-al Doilea Război Mondial. Un ziar chinez a atras atenția asupra faptului că, din cauza agravării conflictului și a restricțiilor impuse, vînzările de îngrășăminte din Rusia și Belarus s-au oprit, drept urmare prețurile la acestea au crescut vertiginos. Exporturile de grâu și porumb din Rusia și Ucraina au fost, de asemenea, oprite, iar prețurile alimentelor au crescut dramatic, lăsând oamenii să simtă o „presiune fără precedent”.