Agricultorii au de lucru anul-împrejur. Chiar și iarna, trebuie efectuate unele lucrări de sezon, cum ar fi curățarea pomilor. Dar pentru asta e nevoie de anumite cunoștințe și îndemânare.
Sergiu Negrescu, specialist în pomicultură – „Nu mereu livada trebuie defrișată, dacă avem puțin rod în ea și dacă ea este de o vârstă înaintată. Dacă rădăcina este sănătoasă și poate hrăni pomul, vedem după creșterile anuale. Dacă avem creșteri anuale bune, înseamnă că și rădăcina lucrează bine. Noi putem să ajutăm pomul să reziste încă cel puțin cinci ani și să recoltăm fructe de pe el.”
Curățarea se face pentru ca pomul să ia o anumită formă, dar și pentru o viitoare roadă mai bogată.
„Uitându-ne la acest pom, înțelegem că aici avem o tăiere severă. Noi am oprit din dezvoltare ramurile și am adus coroana mai jos. Tăierile au fost făcute cu moto-ferestrăul în vara lui 2020. Vrem să vă arătăm cum s-a cicatrizat această rană deschisă mare.”
Cei care nu cunosc, pot apela la sfaturile unui specialist. În ziua de azi, recomandări prețioase găsești și pe internet.
„După sfatul meu, proprietarul a uns rănile cu gudron de pin. Puteți vedea cum s-a cicatrizat, s-a calusat foarte bine, înăuntru avem rămășițe de gudron. Pot să vă arat și aici o calusare foarte bună.”
Etapă cu etapă, oferim unei livezi bătrâne o altă viață.
„Am avut aici un pinten care după aceste tăieri severe a început să crească și vedem cum a început să se dezvolte o ramură mixtă din acești pinteni cu ramuri mixte.”
Pentru a afla și alte lucruri utile, urmăriți rubrica „Sezon agricol”, tutoriale cu Sergiu Negrescu, la AGRO TV Moldova.