Au rămas doar câteva zile până la alegerile parlamentare. Unii tânjesc după vremurile demult trecute, își fac griji că vor fi ”cumpărați” de români, europeni sau americani, și că în Republica Moldova se vor naște copii de culoare. Alții sunt suprasaturați de promisiuni din alte timpuri și își doresc schimbări, relatează NordNews.md.
Cum își argumentează viziunile politice unii locuitori din raionul Florești?
„Comuniștii au făcut foarte multe pentru oameni. America și România ne va cumpăra. În acest caz noi vom lucra pentru o bucată de mămăligă și pentru o cană de moare. Bunica mea a avut opt copii pe timpul războiului, pe timpul românilor și umblau la lucru pentru o bucată de mămăligă și pentru o lingură de moare.”
„Desigur Rusia. Rusia a construit tot ce avem. Federația Rusă a investit foarte mult aici. Din cauza unioniștilor, dracul să-i ia, cine mai sunt și ei. Unirea, ce fel de unire? Nicio unire, nimic. Eu nu știu cine sunt românii? Români vor cu capul lor și cu mâinile noastre și cu genunchii, picioarele noastre.”
„Noi deja am avut o experiența de reînviere a Moldovei. Timp de opt ani am fost conduși de partidul Comuniștilor, în perioada cărora noi am prosperat. Acești bani de undeva trebuie luați, dacă vorbim despre Maia Sandu, de unde ea va lua bani? De la Rusia nu va putea lua. De unde va lua banii Dodon? Va lua de la Rusia.”
Deși nu cunosc aproape nimic despre Uniunea Europeană, unii oameni se lasă manipulați de sperietorile lansate de politicienii care se tem de dezvoltare.
„Eu zic că Dodon cu Voronin au mai făcut câte ceva. Eu cred că până acum nu a fost rău, chiar și cu Voronin, în genere nu a fost rău cu rușii. Europa lasă să fie în legea ei și noi în legea noastră, cum am trăit până acum vom trăi și de acum înainte, numai să ne dea pace. Când văd legile pe care ni le arată europenii, nu ai voie să tai un copac, trebuie să-ți ceri voie. Rusia cu ce ne ajută? Nu a fost rău până acum.”
„Lasă să fie și cu Europa, dar nu i-aș sfătui să strice relațiile cu Rusia. Eu am făcut armata rusească, mulți ani am lucrat în Rusia. Poate că nu au plătit cu trebuia, dar în orice caz nu am venit cu mâna goală. Despre europeni ce știți? Despre Europa nu știu nimic, că nu am fost în Europa.”
Sunt însă și dintre cei care au obosit de corupție și injustiție. Ei vor ca după alegerile parlamentare din 11 iulie, Republica Moldova să i-a un alt parcurs, cel al dezvoltării și prosperității.
„Ne-am săturat deja de corupție și banditism. În care partid aveți mai multă încredere? Vreau să văd ce va face Maia Sandu, dar are multe piedici, tot ce s-a scumpit nu este vina partidului. Vrem ceva nou pentru că s-a văzut ce au făcut alții în patru ani toți au făcut totul pentru dânșii. Vor înapoi pe fotoliul moale.”
„Poate vor pleca bandiții și vor veni oamenii cinstiți. Să scăpăm de corupție ajunge 30 de ani ne-au jupit așa cum au dorit ei și este timpul să plece de pe arena politică. Noi avem mai multe partide dar unul este PAS în care eu am încredere.”
„Așteptăm să fie ceva schimbări. Să nu fie cum a fost. Chiar mă gândesc, oare se va schimba ceva? Oare vom avea alți conducători în care să avem încredere? Nu știu pe cine, întreb și de unul și de altul, pe cine să votăm. Chiar nu știu în cine să avem încredere.”
Alegătorii consideră că unica formațiune care poate da restart tuturor domeniilor de dezvoltare din țara noastră este Partidul Acțiune și Solidaritate.
„Și pensii mai mari, pentru că doar cu o mie și patru sute de lei nu faci nimic. Eu am mai multă încredere că Maia Sandu va face ceva. Credeți că partidul PAS poate să aducă schimbări? Cred că poate să aducă schimbări în țară. Dodon a fost deja și a arătat ce poate.”
„Vrem un viitor bun pentru noi, pentru copii, pentru toată lumea. Cine credeți că va face o schimbare? Maia Sandu ea nu a fost la guvernare aceștia au fost și am văzut că nu au făcut nimic pentru viitorul nostru.”
La alegerile parlamentare din 11 iulie vor participa 22 de formațiuni politice și 1 candidat independent.