Centrala electrică de la Cuciurgan și în luna mai va fi principalul furnizor de energie electrică pentru malul drept al Nistrului, se arată într-un comunicat emis de către Compania Energocom. Potrivit sursei, întreprinderea va achiziționa aproximativ 277 de mii de MWh. Alți peste 43 de mii de MWh vor fi asigurați de energia electrică produsă local din surse de energie regenerabile și de centralele electrice cu termoficare urbane.
De asemenea, aproximativ 600 de MWh, vor fi achiziționați de la bursa OPCOM, care va acoperi, în special, consumul în orele de vârf. Recent, secretarul de stat al Ministerului Energiei, Constantin Borosan, a declarat că din anul 2025, Republica Moldova nu va mai fi dependentă de Centrala de la Cuciurgan, controlată de autoritățile nerecunoscute din regiunea transnistreană. Acest lucru va fi posibil după ce anul viitor va fi dată în exploatare linia electrică Vulcănești-Chișinău.
Amintim că în anul Energocom a semnat contractul de livrare a curentului electric din partea stângă a Nistrului la sfârșitul anului trecut, în contextul crizei energetice din toamnă. Atunci, din cauza reducerii volumului de gaze naturale livrate de către Rusia și a distrugerii sistemului energetic ucrainean în urma bombardamentelor, țara noastră a fost nevoită să importe curent electric din România, la un preț mai mare.
Astfel, întreaga cantitate de gaze naturale de la Gazprom este livrat în regiunea transnistreană, în schimb, Centrala asigură cu energie electrică malul drept al Nistrului, în proporție de 90% din necesarul de energie, la un preț de 66 de dolari pentru un megawatt oră.