Cel mai puternic incendiu din istoria Cehiei a ars deja 1.000 de hectare
Un incendiu de proporţii istorice se propagă în Parcul Naţional „Elveţia boemă” din Republica Cehă. Flăcările continuă să se extindă, iar pompierii nu le pot ține sub control, au anunţat duminică autorităţile cehe, scrie digi24.ro.
Incendiul acoperă o zonă cu o suprafaţă de aproximativ 1.000 de hectare, iar terenul cu acces dificil îngreunează limitarea şi izolarea focarelor, a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţe din Cehia pentru postul de televiziune CT.
Incendiul a izbucnit weekendul trecut în acest parc naţional şi s-a răspândit dincolo de graniţa cu Germania, luni, în Parcul Naţional „Elveţia saxonă”. Pompierii încearcă de atunci să limiteze efectele noilor focare apărute în interiorul parcului, dar misiune alor este tot mai dificilă. Circa 750 de pompieri locali luptă cu flăcările după ce echipaje suplimentare au fost aduse din toată Cehia. Lor li se adaugă şase elicoptere şi cinci avioane de luptă împotriva incendiilor, care au decolat duminică dimineaţă după disiparea ceţii.
Până acum, opt membri ai echipelor de intervenţie au fost accidentaţi, unii dintre ei suferind răni grave.
Pasionaţii de drumeţii şi ascensiuni montane nu mai au acces în acest parc din Cehia, iar Poliţia locală a întors din drum trei turişti care voiau să viziteze una dintre formaţiunile stâncoase din interiorul acestuia.
Incendiul este considerat unul dintre cele mai mari din istoria Republicii Cehe şi se crede că ar fi fost cauzat dintr-o neglijenţă umană.