Cea mai bună metodă de păstrare a usturoiului până la noua recoltă
Dacă cultivați usturoiul în propria grădină și vreți să-l păstrați în condiții cât mai bune până la recolta din următorul an, citiți acest articol. Vă vom prezenta o metodă de depozitare a usturoiului, pe care o folosim de mulți ani. Rezultatul este excelent!
Astfel, în primul rând, lăsați usturoiul să se usuce afară pe parcursul câtorva săptămâni. Apoi aduceți-l în casă sau în locul, în care-l veți păstra și lăsați-l să adopte temperatura acestuia.
Alegeți căpățânile de usturoi, asigurându-vă că sunt integre și nu prezintă semne de alterare. Căpățânile desfăcute, crăpate sau tăiate întâmplător cu cazmaua nu pot fi păstrate peste iarnă, ci utilizate cât mai curând, deoarece ele încep să se altereze mai repede.
După aceasta scurtați mustățile căpățânilor și îndepărtați cojile superioare, acoperite cu pământ, de pe suprafața lor.
Puneți căpățânile de usturoi în borcane curate și uscate. Nu le acoperiți cu capace, folie de plastic sau alt material.
Păstrați borcanele cu usturoi într-un loc întunecos (ferit de razele solare directe), uscat, cu temperatura de aproximativ 18°C.
Spor la treabă!