Ce-și dorește Zinaida Julea, la 70 de ani

În casa Zinaidei Julea „e sărbătoare și răsună muzica”. Cunoscuta interpretă de muzică populară și ușoară își sărbătorește cea de-a șaptezecea aniversare.

Nu există moldovean care să nu fi jucat vreodată o horă pe un cântec de Zinaida Julea.

 „E sărbătoare și răsuna muzica. Chiar azi a cântat-o.”

„Ascultați piesele ei? Da ascultăm. Puteți să ne spuneți o piesă? Nunta lui Vasile, mai multe piese are ea.”

„De pahar cântă… are multă piese. Le știam, dar cam le-am uitat. Le aud la radio sau la televizor, nu stau doar să le ascult zilnic.”

 „Sunt multe piese de a ei foarte frumoase. Ea are multe piese de veselie, de petrecere.”

În această zi, în mod special, Zinaida Julea merită cele mai alese cuvinte și urări de bine.

 „Sănătate și mulți ani înainte. Să mai interpreteze piesele care le-a mai interpretat și să mai compună și piese noi.”

 „Ne bucurăm de așa artist al poporului și al Republicii Moldova. Ne bucurăm că avem așa artistă în țara noastră, succes și mulți ani înainte îi doresc.”

„Îi doresc să fie sănătoasă, să trăiască mulți ani înainte. Încă 70 înainte și să mai cânte cât a mai trăi ea.”

„Îi urez multă sănătate, să o ajungă pe Ciobanu, la 101 ani. Și să fie tot așa activă mereu.”

„Ce-i urați de ziua ei de naștere? Multă sănătate, fericire, viață frumoasă și bucurie de la cei care o înconjoară.”

 Chiar și de ziua ei de naștere, îndrăgita cântăreață muncește – a acordat câteva interviuri și a răspuns la mesajele de felicitare.

Artista a declarat că se simte foarte bine și că-și  dorește un singur lucru – să fie sănătoasă și în continuare. Am provocat-o să ne zică ce i-ar transmite azi acelei Zinaida Julea din perioada adolescenței.

Zinaida Julia, Artistă a Poporului: „La 16 ani îmi doream atâtea și atâtea lucruri pe când acum îmi doresc sănătate mie și bineînțeles apropiaților mei.

 Zinaida Julia, Artistă a Poporului: „Doresc sănătate tuturor oamenilor de treabă, oamenilor cumsecade. Să fie toată lumea sănătoasă și eu o să mă simt foarte bine. Să fie toată lumea fericită și eu o să fiu fericit.

 Zinaida Julea s-a născut pe 2 decembrie 1951 în satul Hârbovăț, raionul Anenii Noi. A studiat la Școala medie de muzică „Ștefan Neaga” și la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu”. La vârsta de 16 ani, a fost invitată de maestrul Serghei Lunchevici să fie solistă în orchestra de muzică populară „Fluieraș” a Filarmonicii din Chișinău.  În 1976 Zinaidei Julea i s-a conferit titlul onorific de Artistă Emerită, iar în 1985 – cel de Artistă a Poporului. În 1993 a fost distinsă cu medalia „Meritul Civic” și în 1997 – cu „Ordinul Republicii”.