Ce păsări din Europa sunt ameninţate cu dispariţia?

Aproape 20% din speciile de păsări din Europa sunt ameninţate cu dispariţia. Acestea sunt rezultatele studiului realizat de organizaţia BirdLife International. Și ONG-ul german NABU, care militează pentru pentru protejarea naturii, își exprimă îngrijorarea.

Cele mai afectate sunt păsările cântătoare, precum ciocârlia, sfrânciocul şi cinteza, iar declinul lor a fost atribuit pierderii habitatelor şi utilizării de substanţe chimice în agricultură.

Speciile native europene, precum becaţele, lăstunii şi prepeliţele, au sărit peste o categorie şi au ajuns pe lista speciilor ameninţate la nivelul întregului continent. Păsările marine, inclusiv raţa catifelată, sunt de acum ameninţate cu dispariţia din cauza pescuitului şi a poluării apelor.

„Diversitatea păsărilor europene continuă să fie ameninţată de agricultură, industria construcţiilor, exploatarea mărilor, practici forestiere deficitare, poluare şi uciderea ilegală a exemplarelor din anumite specii”, a precizat Leif Miller, directorul ONG-ului NABU.

Schimbările climatice afectează şi ele habitatele multor specii.

Există însă şi câteva care beneficiază de o ameliorare. Pescărelul şi gaia roşie au ieşit de pe Lista Roşie, iar câteva specii de răpitoare au beneficiat de pe urma unor măsuri de conservare.

Studiul a inclus date obţinute din 54 de ţări şi regiuni, iar mii de experţi şi voluntari au contribuit la colectarea acestor informaţii, relatează Agerpres.