Câți vor ajunge să-și ia pensia la 63 de ani
Vârsta de pensionare s-a majorat până la 63 de ani atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Proiectul de lege în acest sens a fost votat aseară, la oră târzie, în primă lectură, de către majoritatea parlamentară, în timp ce opoziția a criticat dur inițiativa.
Astfel, începând cu 1 ianuarie, 2022, vârsta standard de pensionare pentru bărbați va fi de 63 de ani, iar stagiul complet de cotizare – de 34 de ani.
Pentru femei, vârsta standard de pensionare de 63 de ani va intra în vigoare începând cu 1 iulie, 2028, iar stagiul complet de cotizare de 34 de ani va intra în vigoare începând cu 1 iulie, 2024.
Proiectul de lege mai prevede și un coeficient de majorare a pensiilor în valoare de 50% din creșterea economică reală a anului precedent. Acesta va fi acordat anual, în sumă fixă, la data de 1 aprilie.