Din 2 martie până în prezent, în Republica Moldova au fost administrate 746 743 de doze de vaccin anti-Covid-19. Total imunizați cu cel puțin o doză sunt 464 080 de persoane, ce constituie o acoperire de 13,6%, fără a fi luați în calcul cetățenii cărora li s-a administrat serul în afara țării. Procentul acestora ar constitui în jur de 2,3%.
Alte 282 000 de persoane au primite ambele doze, informează Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
DENIS CERNELEA, secretar de stat MSMPS: ”Cu toate că avem o creștere continuă de număr de vaccin înregistrate, desigur constatăm în continuare acea disproporționalitate de acoperire teritorială. Municipiul Chișinău este cu o acoperire, cea mai bună – în jur de 20%.”
Cantitatea de doze de vaccin recepționat de autorități este de peste un milion.
DENIS CERNELEA, secretar de stat MSMPS: ”Până la moment nu s-a admis expirarea nici unei doze, inclusiv acele doze rămase în stoc vor fi utilizate în siguranță, încadrându-ne perfect în termenul de valabilitate, deja avem această siguranță.”
În același timp, Ministerul Sănătății a declarat că, în ziua alegerilor parlamentare anticipate din 11 iulie, va acorda suportul maxim Comisiei Electorale Centrale prin asigurarea cu dezinfectant și echipamente necesare.
Pe parcursul săptămânii curente este în lucru și modernizarea certificatului de vaccinare, au mai specificat funcționarii publici.
Pe teritoriul țării sunt amplasate 535 de puncte de imunizare împotriva noului tip de coronavirus, iar în municipiul Chișinău mai există 2 centre mobile.