Câți dintre absolvenți vor mai rămâne acasă

Chiar dacă sesiunea de bacalaureat din acest an încă nu s-a terminat, șase instituții de învățământ superior din țară au făcut deja public orarul de admitere pentru anul de studii 2021-2022.

Astfel, la Universitatea de Stat și la Universitatea Tehnică, depunerea dosarelor se va desfășura în perioada 19 – 30 iulie, iar anunțarea rezultatelor preliminarii va avea loc pe 3 august. Ulterior va avea loc depunerea actelor în original. Anunțarea rezultatelor finale se va face pe 12 august.

La Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, perioada de admitere va avea loc între 19 și 28 iulie, la Academia Militară „Alexandru cel Bun” – între 1 și 31 iulie, la Universitatea Liberă Internațională – între 1 și 30 august.

Cele trei instituții nu au anunțat deocamdată când vor fi publicate rezultatele.

De asemenea, la Institutul de Științe Penale și Criminologie Aplicată, procesul a început deja și va dura până pe 19 iulie. Aici, rezultatele finale vor fi afișțate pe 16 august.

Ținând cont de condițiile pandemice, și în acest an, universitățile din țară desfășoară procesul de admitere atât offline, cât și online.