Catastrofă agricolă: Peste 50 la sută din recolta de sfeclă, distrusă de îngheț
Peste 5.500 de hectare de sfeclă de zahăr, adică 58 la sută din suprafața semănată în acest an, au fost complet distruse de înghețurile severe înregistrate între 6 și 13 aprilie, potrivit Asociației Producătorilor de Sfeclă de Zahăr. Temperaturile extrem de scăzute, care au coborât până la minus 6 Celsius la nivelul solului, au compromis culturile aflate într-un stadiu fragil de dezvoltare, ceea ce pune în pericol atât recolta actuală, cât și viitorul acestui sector agricol strategic.
Pierderile directe, doar din semințele distruse, depășesc 53 de milioane de lei, iar impactul economic total ar putea ajunge la sute de milioane de lei. Această criză vine într-un moment deja dificil pentru fermieri, care au suferit pierderi semnificative anul trecut din cauza secetei severe. Astfel, mulți dintre aceștia riscă falimentul, iar reluarea lucrărilor de însămânțare devine imposibilă fără un sprijin financiar urgent din partea Guvernului.
Fermierii au cerut autorităților măsuri rapide și concrete, printre care scutirea de TVA și taxe vamale pentru semințele importate în regim de urgență, compensarea pierderilor prin Fondul de intervenție al Guvernului și plata restanțelor la subvențiile pentru 2024. De asemenea, aceștia solicită adoptarea în regim prioritar a Legii privind finanțarea politicii agricole, pentru a asigura un viitor sustenabil sectorului.
Ramura sfeclei de zahăr susține în prezent peste 3 mii de locuri de muncă și contribuie anual cu mai mult de 100 de milioane de lei la bugetul de stat, asigurând totodată întreaga necesitate internă de zahăr. Fermierii avertizează că fără măsuri urgente, industria riscă să dispară, iar acest lucru ar avea efecte devastatoare asupra securității alimentare și economiei naționale.
Citiți mai mult:
Irina Lozovan, moldoveanca care coace și vinde cozonaci “ca la mama acasă”, în centrul Londrei
Ovine monitorizate digital: Doi fermieri din Moldova, primii care au implementat sistemul digital de gestionare a fermei de ovine
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.