Cât o să mai stea cu pepenii pe marginea drumului?
Dumitru Poiată este agricultor. Crește harbuji și zămoși, iar pentru că în acest an, din cauza condițiilor meteo, a întârziat cu săditul, are și până acum marfă pentru vânzare.
„Creștem pepenii pe teritoriul Horești, însă nu prea avem cumpărători, nu este lume în Moldova. Am semănat mai târziu.”
Dumitru Poiată, agricultor
Ca și orice afacere, și creșterea pepenilor necesită investiții serioase.
„Care au putere fac agricultură, trebuie să ai bani ca să faci agricultură, noi mai mult în minus ieșim. Ne ocupăm cu această afacere de vreo 20 de ani, de fapt, tata se ocupă mai mult, eu doar realizez.”
Producătorul susține că statul ajută pe cei care au mai multe pământuri.
„Statul ajută agricultorilor tineri, sau dacă ai mult pământ, te ajută. Noi avem puțin, unul-două hectare, statul nu ajută cu nimic, noi din munca noastră. Pepenele verde 3 lei și cel galben ajunge la 5 lei, vara mergea mai bine, toamna nu prea.”
Agricultorul speră că până la sfârșit de noiembrie, va realiza roada ce i-a mai rămas.