Cât de mult îi vor ajuta compensațiile la gaz pe consumatori / VIDEO

Guvernul Moldovei anunță că va aloca din bugetul de stat 1,6 miliarde de lei, bani care vor fi folosiți în scopul compensării facturilor moldovenilor la gazele naturale și căldură, în perioada noiembrie 2021 – martie 2022. Prim-ministrul, Natalia Gavrilița a menționat că în primul rând, va fi extins ajutorul pentru perioada rece a anului, care va costa statul peste 523 de milioane de lei.

Natalia Gavrilița, prim-ministrul Moldovei: „În primul rând extindem programul de ajutor pentru perioada rece a anului, ceea ce ne va costa suplimentar 523 de milioane de lei. În al doilea rând, compensăm creșterea la tarif la gazele natural, ceea ce va costa suplimentar bugetul de stat 770 de milioane de lei. În al treilea rând, compensăm creșterea de tarif la agentul termic, ceea ce va costa 340 de milioane de lei.”

În context, ministrul Muncii, Marcel Spatari a precizat că aceste compensații, care vor fi introduse și în facturile din noiembrie, se vor acorda gradual, în dependență de consum.

Marcel Spatari, ministrul Muncii: „Pentru primul prag, primii 50 de metri cubi va fi compensate creșterea prețurilor de 2/3, adică 67% din creșterea prețurilor va fi compensată, iar următorii o sută de metri cubi, va fi compensată jumătate din creșterea prețurilor. În condițiile în care tariful pentru consumatori va crește de la 4.64 de lei la 11.08 lei, cu TVA inclus, Guvernul va acorda o compensație maximă de 537,65 lei, cu TVA inclus, per consumator casnic, dar, iarăși, în funcție de consum.”

De compensarea tarifelor la gazele naturale și la căldură se vor bucura toți consumatorii casnici, adică 746 de mii de familii, dintre care peste 388 de mii sunt familii nevoiașe.  

Pentru a deveni lege, proiectul respectiv trebuie să fie votat în două lecturi de către majoritatea parlamentară.

 

https://www.facebook.com/GuvernulRepubliciiMoldova/videos/392552279235986