Casele de cultură din sate, tot mai greu de găsit

Casele de cultură sunt tot mai rar întâlnite în localitățile din țară. Multe dintre cele rămase sunt într-o stare deplorabilă și puține mai păstrează vie istoria satelor și a oamenilor de pe acele meleaguri. Echipa Agro TV a fost în localitatea Ratuș din raionul Criuleni, unde a găsit o instituție deosebită ca arhitectură și design. Oamenii de acolo ne-au povestit că locul este o adevărată bijuterie pentru regiune.

„Începând cu anii 60 au venit în vogă de acel sistem sovietic. În fiecare au fost construite instituții culturale pentru a ilumina populația. În fiecare sat o să puteți vedea că au fost construite așa instituții, numai că spre regret, cu timpul ele erau construite de colhozuri și înzestrate cu toată tehnica necesară. Începând cu anii 90, toate instituțiile au trecut la balanța primăriilor, care neavând bugete, au fost lăsate, stricate.” a menționat ION CHIRCU-directorul casei de cultură, s. Ratuș, r. Criuleni.

Instituția din satul Ratuș a fost construită în anul 1964, de către un cunoscut arhitect din regiune, care depunând o muncă colosală, i-a oferit casei, o înfățișare deosebită, care este păstrată și până în prezent.

„În partea stângă aici unde vedem un plai mioritic, unde un ciobănaș cântă la fluier, paște stâna de oi, hulubul care este simbolul păcii, plaiul plin cu verdeață, flori sunt lucruri făcute cu dăruire de acest sculptor și sunt păstrate deja de peste 50 de ani. Pentru noi este o mândrie că asemenea peisaje în cadrul raionului nu mai cunosc, chiar și în republică dacă sunt câteva, sunt prea puține. Vrem să le păstrăm pe parcursul întregii vieți și cei care vor rămâne să aibă aceiași atitudine.” ne-a povestit PETRU CHETRUȘCA-director artistic, s. Ratuș, r. Criuleni.

Personalul instituției spune că trecătorii merg zilnic, indiferenți pe lângă casa de cultură, neștiind valoarea istorică a locului. Mai mult, instituția a trecut prin perioade grele, inclusiv și prin două incendii mari, care au distrus o bună parte din edificiu.

„În anul 2009, în seara de 23 spre 24, aici a fost un incendiu foarte mare și a fost unul intenționat, această sală a fost toată neagră, perdeaua, scaunele și se vede și acum pe unele locuri că podeaua este arsă și această arsură nu se acoperă nici cu vopseaua. Acești pereți care sunt acum foarte frumoși și i-am spălat, fiind negru de funingină, nu se prindea vopseaua și am spălat foarte mult, iar această apă cu fum a intrat sub podea. Au trecut 11 ani și se simte și acum acea umiditate și fum de arsură.” a adăugat ION CHIRCU-directorul casei de cultură, s. Ratuș, r. Criuleni.

Ion și Petru sunt mândri că încă mai pot aduna oamenii, ca pe vremuri, în incinta Casei de Cultură. Aici luând naștere numeroase cercuri artistice, care duc faima țării și peste hotare.

„La toate acțiunile pe care le facem pe parcursul anului, evident că nu mereu a fost plină, dar dacă este vorba despre sărbătoarea dedicată mamelor de 8 martie, este arhiplină. Noi în această sală, avem 400 de locuri, ba chiar și mai multe. Aici noi desfășurăm festivalul dedicat lui Ștefan cel Mare și festivalul raional „Plec feciorii la armată”, care se desfășoară în perioada de toamnă 1-10 noiembrie, de asemenea sala este arhiplină, vin spectatorii din sat și membrii colectivelor din alte sate.” a declarat ION CHIRCU-directorul casei de cultură, s. Ratuș, r. Criuleni.

Perioada pandemică a avut un rol negativ, în activitatea artistică. Membrii colectivelor fiind impuși de situație ca să-și sisteze repetițiile și concertele. Totuși, au fost organizate unele evenimente, doar că în format online.

„Pe parcursul acestei perioade, copiii mereu vor să vină la noi, permanent ne sună și ne întreabă când facem repetiții, când avem concerte, adică ei sunt flămânzi de activitatea artistică. Toate aceste acțiuni, dacă este vorba despre sărbătorile de iarnă, le-am făcut online, pentru Dragobete online, sărbătoarea dedicată lui Grigore Vieru, adică toate sunt online, pentru că așa se pune problema, să nu avem spectatori în sală, dar spectatorii noștri pentru fiecare acțiune sunt vizualizările de pe Youtube, Facebook că așa mi s-a spus să facem și așa și facem.” a spus ION CHIRCU-directorul casei de cultură, s. Ratuș, r. Criuleni.

Directorul casei de cultură, Ion Chircu, care este și dirijorul corului din localitate, recunoaște că dacă va dispărea instituția atunci va fi ștearsă și o mare parte a istoriei satului. Acesta spune că atât timp cât va fi în viață, va încerca să promoveze cultura țării și să crească noi generații de promotori ai muzicii și dansului moldovenesc.