Carolina Linte: „Încurajăm investiția în sectorul zootehnic, pentru că există atât preț, cât și susținerea prin politicile statului.”

„Sectorul zootehnic a demarat niște investiții destul de substanțiale care se vor resimți imediat în bugetul public național”, a declarat Diana Coșalâc, director adjunct al Agenției de Investiții și Plăți pentru Agricultură (AIPA), ieri, în cadrul Emisiunii „Actualitatea la Raport”, de la AgroTV Moldova. Prezentatorul emisiunii, Octavian Bratosin a discutat cu cei trei invitați ai săi, printre care și Carolina Linte, director- executiv, Asociația Naţională a Producătorilor de Lapte şi Produse Lactate „Lapte” și fermierul Ion Luchian din raionul Rezina, care deține o fermă de vaci pentru lapte, despre problemele cu care se confruntă fermierii din sectorul zootehnic, dar și procesatorii.

Guvernul a enunțat că sectorul zootehnic este o prioritate pentru dezvoltare astfel că începând cu 2023 au fost diversificate măsurile de subvenționare pentru acest sector, ce are două domenii prioritare și, anume, subvenționarea animalelor și modernizarea fermelor zootehnice, dar sunt și alte domenii conexe cum ar fi infrastructura, partea de procesare a producției animaliere.  „Per total avem 50 la sută din costurile eligibile pe un plafon, în dependență de măsura enunțată, dar nu mai mult de 7 milioane de lei”, a mai menționat doamna Coșalîc.

OCTAVIAN BRATOSIN: Care sunt subvențiile oferite antreprenorilor din sectorului zootehnic prin intermediul AIPA?

DIANA COȘALÎC, director adjunct AIPA:

În 2024 a fost o noutate, că peste 30 la sută de solicitări au fost orientate către sectorul zootehnic ori acest sector a demarat niște investiții destul de substanțiale care se vor resimți imediat în bugetul public național.  Pentru sectorul zootehnic avem foarte avantajos accesarea subvențiilor în avans unde în acest sector pot beneficia de 70 de procente din valoarea investiției și ea este plafonată pentru sectorul lapte până la 5 milioane și în diminuare pentru alte sectoare. De asemenea nu uităm de plățile directe care sunt implementate în exclusivitate pentru sectorul zootehnic și aici avem susținerea crescătorilor de animale pentru tineret, pentru junci dar și pentru kilogramul de produs lapte.

OCTAVIAN BRATOSIN: Cât de atractive sunt afacerile în domeniul zootehniei, în condițiile acestiua cu acotdarea subvențiilor?

CAROLINA LINTE, director- executiv, Asociația Naţională a Producătorilor de Lapte şi Produse Lactate „Lapte”:

Investițiile sau încurajarea din partea statului pe segmentul produse de origine animală își vor avea de spus cuvântul în bugetul șării. Noi am demonstrat prin diverse studii realizate de Asociație care este impactul taxelor achitate în mare parte de procesatori la bugetul național de stat. Noi am intrat mai târziu pe fundalul subvenționărilor, prin 2016, în 2019 au fost subvențiile pe cap de animal, care au avut organizarea crescătorilor. Atunci fermierii au început înregistrarea animalelor și astfel sectorul a început să se transparentizeze primar. A doua parte majoră care a influențat și încurajat producătorul să investească în exploatațiile autorizate a fost subvențiile pe kilogram de lapte, în 2022, care și astăzi sunt foarte importante pentru sectorul de producere, mai ales în contextul crizelor pe care le avem. Impactul există, doar că noi trebuie să ne asigurăm că aceste măsuri vor fi întreținute 5-7 ani de zile.

 

CAROLINA LINTE, director- executiv, Asociația Naţională a Producătorilor de Lapte şi Produse Lactate „Lapte”:

Noi foarte mult colectăm de la populație, procesam în jur de 320 – 360 mii tone. Partea bună este că crește volumul de lapte în exploatații, partea mai puțin bună însă este faptul că se

diminuează cantitatea de lapte în gospodăriile casnice, acei care aveau 2-3 bovine pentru consum propriu și comercializau laptele prin punctele de colectare, care până în prezent rămâne o soluție. Scopul nostru este de a trece tot volumul de lapte necesar procesării să fie din exploatații autorizate și să substituie produsele din import. Asta ar fi în jur de 460- 502 mii tone.

 

OCTAVIAN BRATOSIN: Cât de greu este să desfășurați o afacere în zootehnie și care sunt principalele obstacole?

ION LUCHIAN, fermier Cuizăuca, raionul Rezina

Ducem o lipsă acută de specialiști în toate domeniile. Acum ne  mai bucurăm că vine câte un medic veterinar mai tânăr ți entuziasmat, căruia îi place să lucreze prin ferme, pentru că majoritatea studenților care termină facultățile de medicină veterinară iubesc să mai rămână prin clinicile private, prin ferme foarte greu îi scoți, cu părere de rău.  De asemenea, lipsa unui laborator pe țară, când ai careva probleme, avem doar un centru de deservire veterinară, care nu știu cu ce se ocupă, pentru că de câte ori apelăm la ei ne zic că asta nu avem, asta nu avem, ne este foarte greu. Din această cauză de multe ori trebuie să trimitem anumite analize prin România sau chiar prin alte țări ca să aflăm ceva și, din păcate, medicii noștri, acei care sunt, lucrează „cu ochii închiși”, cum s-ar spune. În rest, problemele sunt ca la toată lumea, vedem ce se face acum cu prețurile la sursele energetice.

Interviul complet îl pute’i viziona pe Youtube, agrotv.md sau pagina noastră de Facebook.

Citiți mai mult:

Ioana Dordea: „Îmi doresc ca Ministerul Culturii să audă marea mea durere, care este și a altor artiști, care tot nu pot nimeri într-o orchestră profesionistă.”

SUA oferă Moldovei un grant de 1,3 miliarde lei pentru infrastructură și securitate cibernetică

 

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.