Care sunt regulile de returnare a produselor?
Produsele pe care le procurăm pot avea anumite defecte sau, pur și simplu, nu mai corespund necesităților noastre. Cum trebuie să procedăm în aceste situații și care sunt drepturile noastre de consumator prevăzute de legislație puteți afla din următoarea informație.
Care sunt drepturile consumatorilor în cazul produselor corespunzătoare?
• de a preschimba produsul cu unul similar sau de o calitate mai bună, cu achitarea diferenţei de preţ, dacă nu-l poate utiliza conform destinaţiei. De exemplu, s-a procurat o cămaşă care nu i se potrivește consumatorului după culoarea costumului. Consumatorul solicită în schimb o cămaşă de o culoare mai închisă, indiferent de model.
• în caz că produsul nu poate fi schimbat, consumatorul are dreptul să solicite de a i se restitui banii.
Care sunt condițiile de returnare a unui produs?
•dacă se va adresa timp de 14 zile calendaristice din ziua cumpărării, dovadă fiind bonul de casă (este necesară prezentarea nemijlocită a cumpărătorului), pentru a reuşi preschimbarea produsului sau solicitarea banilor
• dacă va prezenta produsul în stare nouă, ceea ce presupune ca acesta:
– să nu fie purtat, să nu conţină defecte şi lovituri mecanice, să fie etichetate, starea produsului să-i permită vânzătorului o nouă comercializare.
Reiterăm că există o listă a produselor nealimentare de calitate corespunzătoare ce nu pot fi înlocuite cu un produs similar:
-articole de bijuterii (articole din metale prețioase, pietre scumpe);
-lenjerie intima și lenjerie de pat;
-articole de igienă individuală ( periuțe de dinți, pieptene, pensete, aparate de ras electrice sau manuale);
-articole de parfumerie și cosmetică;
-mărfuri textile (țesături din bumbac, mătase, lână, panglici) etc.
Care sunt drepturile consumatorilor în cazul produselor necorespunzătoare?
•repararea gratuită a produsului:
-Pe perioada reparaţiei produsului, comerciantul este obligat, în termen de 3 zile, să asigure în schimb consumatorul cu un produs funcţionabil de uz casnic.
De exemplu: s-a defectat maşina de spălat haine. Pe parcursul reparaţiei maşina de spălat, fiind un produs casnic necesar, trebuie înlocuită temporar cu alta.
-În cazul produselor de dimensiuni mari, cheltuielile de transport sunt suportate de comerciant.
De exemplu: pentru transportarea frigiderului sau a aragazului.
-Reparaţia urmează a fi efectuată într-un termen util şi convenabil consumatorului.
-Termenul de reparaţie trebuie respectat, în caz contrar intervin penalităţi în favoarea consumatorului.
•înlocuirea produsului procurat cu un produs de calitate similară;
• întoarcerea banilor pentru produsul necalitativ.