După mai multe zvonuri apărute în spațiul public despre o eventuală micșorare a costului luminii, inclusiv în urma unor declarații ale oficialilor moldoveni, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică informează că, miercuri, va decide noul preț al luminii.
„Operatorii sistemelor de distribuție și furnizorii serviciului universal și de ultimă opțiune au depus solicitările de ajustare a tarifelor reglementate pentru energia electrică livrată consumatorilor finali”, se arată în comunicatul emis de ANRE.
Mai exact, Premier Energy cere micșorarea tarifului cu 33 de bani, până la 3,09 lei per kWh, iar FEE Nord cu 30 de bani, până la 3,54 lei per kWh.
Despre faptul că tariful la energia electrică va fi schimbat a anunțat, săptămâna trecută, însăși ministrul Energiei, Victor Parlicov, în cadrul unei emisiuni de la Radio Moldova, unde însă oficialul a evitat să spună dacă prețul o va lua în jos și dacă da, cu cât.
Victor Parlicov, ministrul Energiei: „Sigur că avem câteva estimări, dar estimările noastre sunt estimări. ANRE are toate pârghiile și cunoaște toate nuanțele legate de tarife. Mai mult ca atât, am îndemnat deja Agenția să comunice la acest capitol. S-a pornit comunicarea. Eu cred că în timpul foarte apropiat Agenția va comunica ce are de gând să facă, mai ales că este și o decizie care prevede că, în Situația de Urgență, ea au posibilitatea să revizuiască aceste tarife în procedură accelerată. Deci, nu e vorba de 180 de zile.”
Declarațiile lui Victor Parlicov au fost făcute după ce Energocom a semnat un contract nou de achiziție a luminii cu Centrala de la Cuciurgan, care prevede un preț de achiziție de 66 de dolari / mWh, cu șapte dolari mai puțin decât tariful din ultimele patru luni.
Ulterior, ANRE a scris că va lua în calcul ajustarea tarifului la energia electrică.
Ultima dată, costul luminii a fost ajustat pe 30 decembrie 2022.