Când orășenii se plâng de căldură, să meargă la prășit
La peste 30 de grade Celsius, când unii se odihnesc la piscină, zilierii îi dau cu sapa din zori până-n noapte. Îmbrăcați în cămăși cu mâneci lungi și chipiuri pe cap, pentru a scăpa cât de cât, de razele solare, oamenii luptă cu buruienile care au invadat pământurile după ploaie, relatează NordNews.md.
„Oi, tare este cald. Curge apa de pe noi. Dar ce să facem, ne uităm că e așa mult buruiană, dacă îl lăsăm nu mai crește producția așa cum trebuie.”
„Da ce să facem, dacă nu o să lucrăm, nu vom avea. Cum nu ar fi, oricum nu o să lăsăm să se piardă producția. După ploi e bine, mulțumim. De-ar mai da Domnul ploaie.”
La 71 de ani, mătușa Anica prășește în câmp. Înainte însă de a lua sapa în mână, se gândește la sănătate.
„Prășim, este foarte cald, ce să facem. Iată așa, am băut numai ce pastile și nu am ce face. Numai aceste sote le am și trebuie să le prășesc. Mai am puțin și în altă parte.”
La amiază, când soarele frige cu putere, familia Ilașciuc se așază să ia masa. Pun în traistă ce au mai bun.
„Iată o bancă cu carne, ouă. Ce avem pe acasă. Slănină astăzi nici nu am luat, pentru că e căldură mare. Apa merge, iată numai apă bem.”
Alții spun că nu pot face față temperaturilor mari, așa că la ora 12:00 merg acasă. Revin în câmp când se mai ascunde soarele.
„Iată așa ne descurcăm, venim de dimineață de la 8:00, dacă bate vântul stăm până la 13:00, ne ducem acasă și la 4:00 venim iar. Ce să facem, așa ne este soarta. Ieșire din situație nu-i, încă bine că a plouat. Acum e cam greu, dar ce să facem. Am cultivat, dar mohorul crește.”
„Prășim, ce să facem. Îmi ajut vecinii, pentru că ei permanent mă ajută. Când mă îmbolnăvesc și ei mă ajută, de asta am venit. Clar lucru, este foarte greu pe așa timp, dar nu avem ce face.”
Din cauza lipsei locurilor de muncă, multe familii sunt nevoite să lucreze cu ziua. Banii câștigați abia de le acoperă cheltuielile.
„Nu avem nicio soluție, suntem nevoiți. Avem copii și trebuie să facem un ban de achitat lumina, de mâncare, de întreținut copiii.”
În Republica Moldova, un zilier care prășește în câmp este remunerat cu până la 250 de lei.