Municipiul Cahul va beneficia de o piață agroalimentară modernă, menită să impulsioneze dezvoltarea economică locală. Proiectul este finanțat prin programul „EU4Moldova: Regiuni-cheie”, susținut de Uniunea Europeană și implementat de PNUD și UNICEF. Finalizarea pieței este planificată pentru sfârșitul anului 2025, iar lucrările de construcție, începute în noiembrie 2024, sunt deja în plină desfășurare.
Noua piață agroalimentară va avea o suprafață de 4.675 m² și va fi destinată atât producătorilor locali, cât și investitorilor care doresc să își dezvolte afacerile în regiune. Pe lângă infrastructura modernă, proiectul va asigura un mediu optim pentru vânzarea produselor autohtone, atrăgând atât comercianți, cât și consumatori.
Investiția totală se ridică la 680 mii de euro, sumă ce include și contribuția Primăriei Cahul. Potrivit PNUD, acest proiect va genera 170 de noi locuri de muncă și va spori atractivitatea economică a regiunii. Piața agroalimentară modernă va deveni un punct de referință pentru comerțul local și un sprijin important pentru antreprenorii din sectorul agricol.
Citiți mai mult:
Importurile de cereale din Ucraina au crescut, iar fermierii cer măsuri urgente
Cererile pentru sigilarea utilajului de producere a alcoolului vor fi depuse online
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.