Buletinele românești ale basarabenilor nu vor fi anulate
Articolul care prevedea posibilitatea anulării actului de identitate românesc dacă persoana nu locuiește la adresa declarată va fi revizuit, după ce mai mulţi reprezentanţi ai societăţii civile au semnalat nereguli în legătură cu acest text. Ministerul Afacerilor Interne al României a organizat marţi o dezbatere publică pe marginea proiectului de lege care prevede inclusiv verificarea dacă solicitanții de acte de identitate locuiesc la adresa unde solicită stabilirea domiciliului, scrie anticoruptie.md.
„Trebuie să spunem că proiectul cuprinde doar principii, nu şi procedura de urmat. în niciun caz această menţiune de anulare a domiciliului nu va fi luată doar pe baza unei constatări a unui poliţist”, a declarat directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), Cătălin Giulescu, citat de Agerpres, potrivit digi24.ro.
El a explicat mai că procedura ca presupune o notificare a cetăţeanului, o solicitare de a lua legătura cu autoritatea publică, o notificare cu privire la procedura la care urmează să fie iniţiată.
„Această procedură este vizată să dureze cel puţin 60 de zile, astfel încât cetăţeanul care este plecat pentru o perioadă scurtă în străinătate să aibă timp să ia la cunoştinţă faptul că este posibil să fie iniţiată o procedură de anulare a domiciliului în ceea ce-l priveşte”, a mai precizat Giulescu, care a adăugat că nimeni nu îşi propune o evaluare a tuturor menţiunilor de adrese din România.
Participanţii la dezbatere au reclamat că explicaţiile directorului DEPABD sunt în contradicţie chiar cu propunerile din proiectul de act normativ, respectiv cu art. 35.1 din proiect.
Acesta prevede că „în situaţia în care menţiunea privind stabilirea domiciliului îşi încetează valabilitatea, lucrătorii serviciilor publice comunitare de evidenţă a persoanelor anulează actul de identitate şi efectuează menţiunea corespunzătoare în RNEP cu privire la încetarea termenului de valabilitate a actului de identitate, iar în situaţia în care menţiunea privind stabilirea reşedinţei îşi încetează valabilitatea, se efectuează doar menţiunea corespunzătoare în RNEP”.