Păstoritul, una dintre cele mai vechi ocupații, este pe cale de dispariție. Crescătorii de oi din nordul Republicii Moldova spun că nu prea găsesc doritori de a îngriji turmele, iar cei care acceptă nu au pregătirea necesară. Totuși, mai sunt câțiva ciobani care știu cum să îngrijească de mioare.
În satul Recea din raionul Rîșcani l-am găsit pe Dumitru Caduc, păstor cu o experiență de peste 10 ani. În fiecare dimineață, scoate în câmp cele aproape 600 de mioare, care i-au fost încredințate de proprietarul stânei.
Dumitru Caduc, cioban:
– „Cum este să fii cioban? Cât de ușoară sau cât de grea este această meserie?
– Aceasta este o meserie foarte grea. Ploaie, vânt, trebuie să te duci nu poți să ții oile în ocol, mulge-o, paște-o
– La ce oră începe ziua dumneavoastră de muncă?
– Vara o începem la ora patru dimineața până la zece, început la unsprezece, dar toamna de la șapte până la șapte.”
Zilnic, păstorul parcurge pe jos până la 20 de kilometri, în căutarea unui imaș cât mai bun pentru mioare.
– „Pe care deal ne ducem? Încotro o apucăm?
-Iată, uitați-vă, imașul acesta este încolo, noi ne ducem până la pădure, acolo este apă, le dăm la apă și venim înapoi.
– Alegem, probabil, un loc cu iarbă mai bună, unde oițele să poată paște mai bine.
– Este tocmai la vale, aici le paștem doar seara”, spune păstorul.
Dumitru Caduc spune că a moștenit meseria de la bunicul său, care a fost cioban de mic copil. Bărbatul povestește că își cunoaște la perfecție lucrul și poate să determine, doar din priviri, ce vârstă are o mioară.
„Trebuie să ții minte oaia, eu la tata am avut și paisprezece și treizeci de oi. Mie mi-a fost drag bunelul meu, a avut și douăzeci și cinci. Eu lepădam și școala și mă duceam după oi. Eu sunt de profesie tractorist. Tata îmi zecea, lucrează după profesie, iar eu am spus că nu îmi place, eu mă duc la oi”, povestește Dumitru.
Pe parcursul a zece ani, păstorul a învățat cum să lupte cu vremea rea, dar și cum să facă mioarele să îl asculte.
– „Ce faceți atunci când plouă sau când este timpul posomorât.
– Iacată-l, vedeți? Îl desfac și îl pun în spate, îl îmbrac și pun gluga în cap, mi-am luat toiagul și am plecat după oi, ce să faci?
-Noi nu ne oprim, plouă, ninge, noi trebuie să ne ducem să paștem oile.
Pare greu de crezut, dar și păstorii au sărbători. În aceste zile, Dumitru Caduc îmbracă o cușmă din blană de miel de rasă moldovenească Karakul.
” – Eu pe ploaie nu o pun, ploaia o strică fiindcă ea este din piele de oaie. Eu o țin de sărbători”, spune bărbatul.
După ce a păscut turma jumătate de zi, bărbatul face un popas pentru a lua masa și a prinde la puteri.
– „Punem pâinica, slănina, o bucățică de brânză am luat pentru doi oameni și un pate. Luăm pâinea, avem și ceapă. Mâncăm și acum ne uităm la oi cum pasc.
– Cât mâncăm, ne odihnim un pic și picioarele, după ce am păscut oile o jumătate de zi. Da, da, da”.
Teodor Grîu, stapânul turmei, spune că Dumitru este un cioban bun și exemplar, însă la turma sa de aproape 600 de oi, are nevoie de cel puțin, patru păstori.
Teodor Grîu, proprietarul stânei: „Este o întrebare foarte grea. Ciobani în ziua de astăzi nu găsiți, mai curând găsești nu știu ce, dar nu un cioban.”
O altă problemă a păstorilor este lipsa imașurilor. Teodor Grîu spune că agricultorii au arat imașurile pentru a-și extinde terenurile arabile, iar mioarele rămân fără mâncare.
„Au rămas foarte puține imașuri, nu avem unde pășuna. La noi câmpurile sunt arate toate, au rămas doar văile unde este păiuș, șesurile sunt arate toate, unde este pământ mai bun este arat”, a mai adăugat proprietarul fermei.
Tradițional, în Republica Moldova, sezonul pastoral începe primăvara, pe data de 1 mai și se sfârșește pe 8 noiembrie, de sfântul Dumitru, când oile se aleg din turmă și sunt aduse de gospodari acasă.