Cea de-a treia zi de luni a anului, care în 2021, corespunde datei de 18 ianuarie, este considerată a fi cea mai deprimantă.
Pentru a ajunge la această concluzie, un psiholog britanic a cercetat o combinaţie de factori şi a stabilit că „depresia colectivă” ar fi cauzată de scăderea temperaturilor şi a luminozităţii.
Acestor factori li se adaugă datoriile acumulate în urma sărbătorilor de iarnă.
Un alt motiv ar fi vacanţele ce reprezintă doar o amintire, la fel cu hotărârea de a pune în aplicare bunele rezoluţii luate pentru anul în curs.
După primul studiu realizat pe această temă în 2005, alte analize au accentuat şi mai mult ipoteza „Blue Monday”.
S-a demonstrat, de exemplu, că cea de-a treia zi de luni din ianuarie corespunde unui vârf de absenteism la locul de muncă. De asemenea, s-a mai constatat o anumită creştere a numărului cererilor de divorţ depuse în instanţă.
Și nu în ultimul rând, se mai ia în considerare şi faptul că mulţi oameni urăsc prima zi de lucru a săptămânii.