Bivolii „au trecut” Prutul

 

O fermă de bivoli poate fi o afacere de succes pentru cineva care dispune de bani și nu caută să-și recupereze investițiile într-un timp foarte scurt.

Bivolii sunt animale foarte rare. Puțini știu că și în țara noastră există câteva sute.

„Vreau să vă prezint o rasă nouă în Moldova, Bivolul românesc. Importat în țara noastră în ianuarie 2019, am adus un efectiv de 190 de capete și la acest moment am ajuns la 350 de capete. Este o rasă specifică, mai mult sălbatică și la întreținere nu sunt atât de capricioase ca bovinele simple pentru lapte,” Victor Colin, fermier, s. Horești, r. Ialoveni

Laptele de bivoliță are o concentrație dublă de grăsime și conține de zece ori mai puțin colesterol decât laptele de vacă.

„Noi le creștem pentru carne și lapte. Avem procesarea unde se face vestita „Mozzarella Di Bufala”. Este o rasă nouă pentru Moldova, noi suntem primii importatori care le-am adus în țară și le-am înregistrat. Ei trăiesc mai mult ca bovinele obișnuite, până la 45 de ani. Nu sunt capricioși la întreținere și nici nu necesită o investiție aparte pentru procurarea medicamnetelor.”

Bivolul nu este deloc pretențios la hrană. Iar la maturitate, masa lui poate atinge între 800 și 1100 kg.

„Dacă la bovina simplă merge siloz, paie, fân și concentrat din mai multe ingredinte, în cazul Bivolilor siloz, paie și concentrat din cereale cum sunt porumbul și orzul. Am cumpărat material seminal sexat și vom merge pe însămânțare artificială, acuma fiind în mod natural. Vom merge pe bivoliță ca să le adaptăm genetic pentru lapte.”

Bivolii sunt animale întâlnite mai mult în zonele muntoase, de aceea nu le plac străinii, dar se atașează foarte repede de stăpâni.

„Nu le place zgomotul, sunt animale liniștite și foarte repede se adaptează cu îngrijitorul, dar nu preferă persoanele străine devenind agresive. E matriarhat la ei, e monta naturală, avem aici și masculul, dar cel care domină este femela.”

Prima fermă de bivoli din țară nu duce niciodată lipsă de vizitatori, dornici să vadă aceste animale, nemaiîntâlnite până acum în țara noastră.

„Din satul Horești elevii de la școală și grădiniță. Vin vizitatori periodic, dacă solicită suntem receptivi și le arătăm oamenilor. Oamenii sunt fascinați fiindcă nu au văzut niciodatată așa gen de animale.”

O fermă de bivoli poate fi o activitate profitabilă pentru cei dispuși nu doar să crească animalele, dar și să proceseze laptele. Fiindcă, în stare proaspătă, acesta nu e pe placul consumatorilor. Produsele din el însă, sunt la mare căutare.