Bărbat de 84 de ani salvat de pompieri după ce a căzut într-o fântână

Un bărbat în vârstă de 84 de ani a fost salvat în dimineața zilei de 16 aprilie 2025, după ce a căzut într-o fântână din gospodăria sa din satul Gordinești, raionul Edineț. Incidentul s-a produs în timp ce bărbatul scotea apă și, simțindu-se rău, a pierdut echilibrul, fiind tras în interior de un mecanism defect.

Trei echipe de intervenție ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost mobilizate la fața locului. Salvatorii au constatat că bărbatul se afla la o adâncime de aproximativ 14 metri, într-o fântână cu diametrul de 1 metru.

Intervenția promptă a echipelor de salvare a dus la extragerea în siguranță a victimei. Bărbatul era conștient și a fost imediat preluat de echipajul medical SAMU și transportat la Spitalul Raional Edineț pentru investigații suplimentare.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență menționează că acesta este al doilea caz din 2025 în care o persoană este salvată dintr-o fântână în Republica Moldova.

Citiți mai mult:

În timp ce inflația scade în UE, România înregistrează cea mai mare rată anuală – 5,1 la sută

Guvernul oferă sprijin pentru fermieri, irigații și produse ecologice

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.