Bani pentru start-up-uri în agricultură. Când se depun dosarele?
Tinerii, femeile-fermier și migranții ce intenționează să lanseze afaceri în domeniul agriculturii mai pot depune cererile de solicitare a subvenției în avans pentru proiecte start-up până pe data de 2 august 2022, la Agenția de Intervenție şi Plăti pentru Agricultură (AIPA).
Acestea vor fi acordate doar în baza proiectelor investiționale depuse de producătorii agricoli, ce vor desfășura pentru prima dată o activitate economică în acest sector.
Se vor încuraja investițiile pe următoarele domenii:
- utilarea și renovarea tehnologică a fermelor zootehnice;
- procurarea animalelor de prăsilă și menținerea fondului genetic al acestora;
- producerea legumelor, fructelor, a plantelor aromatice, condimentare și medicinale pe teren protejat (sere, solarii, tuneluri);
- dezvoltarea infrastructurii post recoltare şi procesare;
- înființarea, modernizarea și defrișarea plantațiilor multianuale, inclusiv a celor viticole şi pomicole.
Documentele necesare pentru solicitarea subvențiilor în avans pentru proiecte start-up sunt disponibile pe pagina web a Agenției – aipa.gov.md.