Bani pentru femeile care își doresc o afacere pe lângă casă
Femeile cu activitate economică în gospodăriile casnice, vor putea beneficia de ajutor financiar nerambursabil de până la 3500 de dolari pentru activități generatoare de venituri, prietenoase mediului și reziliente la schimbările climatice.
Concursul este deschis femeilor din mediul rural sau urban care reprezintă o gospodărie casnică din raioanele Nisporeni, Călărași, Basarabeasca, Leova, UTA Găgăuzia, zona de securitate și regiunea transnistreană.
Printre activitățile eligibile pentru finanțare pot fi construcția serelor, irigarea prin picurare, colectarea apei de ploaie, managementul deșeurilor organice, producerea compostului, apicultura, crearea depozitelor pentru semințe și produse agricole, creșterea animalelor, dar și alte activități care pot contribui la securitatea alimentară în condiții meteorologice extreme.
În total, vor fi selectate 60 de femei, care vor mai beneficia de mentorat pentru dezvoltarea afacerii. Contribuția financiară din partea solicitantelor de grant este încurajată, însă nu este o condiție obligatorie.
Granturile vor fi oferite de proiectul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare „Comunități rezistente la schimbări climatice prin abilitarea femeilor”, finanțat de Suedia. Propunerile de proiect pot fi depuse până pe 8 decembrie.