BNM: Se majorează ratele de dobândă la credite

Ratele la credite se majorează, iar prin această măsură Banca Națională a Moldovei își dorește să descurajeze creditarea și consumul excesiv. De asemenea, se majorează și ratele la depozite pentru ca oamenii să fie mai motivați să facă economii și să nu cheltuiască. Astfel, ratele de dobândă la creditele overnight se stabilesc la nivelul de 20,5%, iar la depozitele overnight – la nivelul de 16,5% anual, în creștere cu trei puncte procentuale fiecare. Decizia de politică monetară a fost prezentată pe 3 iunie de către guvernatorul BNM, Octavian Armașu, transmite IPN.

Octavian Armașu a declarat că prin decizia Comitetului executiv al BNM a fost stabilită rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul de 18,5% anual.

„Se majorează norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă. Astfel, începând cu perioada de aplicare a rezervelor obligatorii în lei moldovenești 16 iunie-15 iulie, de la 30% la nivelul de 32% din baza de calcul. Începând cu perioada de aplicare a rezervelor obligatorii în lei moldovenești 16 iulie-15 august 2022, de la 32% la nivelul de 34% din baza de calcul. Deci, facem doi pași de majorare cu câte două puncte procentuale”, a precizat șeful BNM.

„Efectul scontat de la majorarea ratelor și nu doar a ratelor, dar și de la majorarea rezervelor obligatorii este ca ratele din piață să crească. În primul rând noi țintim să crească ratele la depozite ca oamenii să fie mai motivați să facă economii și să nu cheltuiască. Deci, să reducem consumul și să sporim economisirile. Totodată, se majorează și ratele la credite pentru a descuraja cererea agregată. Creditele sunt o sursă de finanțare a cererii agregate și nu contează dacă ele merge la persoane fizice sau juridice. Ca să descurajăm aceste creditări, acest consum excesiv, se majorează ratele în piață”, explică guvernatorul.

Prin aceeași decizie se majorează norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă. Începând cu perioada de aplicare a rezervelor obligatorii în valută liber convertibilă 16 iunie-15 iulie, de la 33% la nivelul de 36% din baza de calcul. Începând cu perioada de aplicare a rezervelor obligatorii în valută liber convertibilă 16 iulie – 15 august 2022, de la 36% la nivelul de 39% din baza de calcul.

„Riscurile și incertitudinile referitoare la stabilitatea prețurilor de consum sunt majore, ceea ce a condiționat menținerea caracterului restrictiv al conduitei politicii monetare. În continuare, măsurile de politică monetară sunt oportune din mai multe perspective. Acestea țin de temperarea efectelor de runda a doua ale șocurilor de prețuri parvenite din mediul extern, echilibrarea cererii agregate, stimularea economisirii în defavoarea consumului imediat și atenuarea presiunilor asupra deprecierii monedei naționale în urma sporirii deficitului contului curent și refluxului de capital”, a declarat Octavian Armașu.

Potrivit lui, politica monetară promovată de BNM creează condiții monetare de natură să atenueze ritmurile alerte de creștere a prețurilor de consum și efectele secundare ale șocurilor din partea ofertei. Astfel, BNM urmărește să ancoreze anticipările inflaționiste și să readucă inflația în intervalul de variație de ± 1,5 puncte procentuale de la ținta inflației de 5% pe termen mediu.