Spitalul Clinic Bălți a primit de curând aparataj medical performant în valoare de 20 de milioane de lei. Cu ajutorul tehnicilor noi, doctorii pot face diverse intervenții chirurgicale complexe, sigure și eficiente, relatează nordnews.md.
Aceste femei, care au fost operate acum câteva zile, nici nu se așteptau la o recuperare atât de rapidă.
„Foarte bine mă simt, am fost operată la vezica biliară, am avut colecistită, chiar a doua zi m-am ridicat din pat, am început să merg.”
„Da, eu sunt mulțumită, după o intervenție chirurgicală, sunt mulțumită. Am deja șase zile și mă simt foarte bine. Sper mâine să plec acasă.”
Secția Anestezie și Terapie intensivă are acum tot de ce este nevoie atât pentru intervenții chirurgicale oftalmologice, cât și pentru cele mai dificile operații neurochirurgicale.
„În ultimii ani, noi am primit un șir de aparate. Un aparat pentru intervenții chirurgicale în oftalmologie, pentru cataractă, probabil unicul în republică. Am primit două truse laparoscopice și un aparat de roentgen în neurochirurgie. Aceste aparate sunt de ultimă generație, devine și mai ușor de intervenit chirurgical” – Anatolie Pânzescu, medic chirurg.
„Pe parcursul ultimilor trei ani, blocul operator al Spitalului Clinic Bălți a suferit o schimbare majoră în partea dotării cu echipament medical, atât pentru anesteziști, cât și pentru chirurgi. Noi, ca serviciu de ingineri medicali, suntem permanent alături de echipa chirurgicală, în scopul ajustării echipamentului și evitării defecțiunilor sau a setărilor accidentale și eronate ale echipamentului” – Stanislav Vasilița, inginer.
Printre ultimele achiziții sunt și două truse laparoscopice. Grație lor, chirurgii pot salva mai multe vieți.
„Ultima trusă, pe care ieri pentru prima dată am testat-o, o trusă de performanță, produsă de o firmă internațională, multifuncțională, care ne mărește spectrul de intervenții chirurgicale, atât ginecologice, cât urologice. Avem posibilitatea deacum să folosim o trusă în chirurgia de urgență, ca să realizăm operațiile de urgență” – Alexei Cebotari, medic chirurg.
Una din prioritățile administrației spitalului este dotarea instituției cu utilaje și aparate moderne, ce sporesc calitatea serviciilor medicale.
„Spitalul nu era dotat cu niciun aparat. Aparatele care erau aveau mai mult de 30 de ani, se vorbește despre serviciul de imagistică. În departamentul de chirurgie, practic nu era nimic. Nici pentru oftalmologie, pentru ORL-iști. Nu aveam nimic din aparatajul nou cu care lucrează acum spitalele Republicane. De anul trecut, am început să cumpărăm aparatajul necesar pentru instituție” – Sergiu Rotari, directorul Spitalului Clinic Bălți.
Până la sfârșitul lunii mai, spitalul din Bălți va primi în dotare și un aparat de Rezonanță magnetică nucleară pentru diagnosticarea imagistică a întregului corp uman.