Oamenii și-au format deprinderea de a arde resturile vegetale toamna și primăvara.
Puțini conștientizează însă că în timpul acestui proces, se emană diferite substanţe, precum monoxidul de carbon, dioxidul de sulf, funinginea, oxizii de azot, hidrocarburile şi dioxinele – cei mai periculoşi compuşi organici.
Ei se acumulează în aer, în sol și pot cauza intoxicaţii, afecţiuni ale căilor respiratorii și sistemului nervos central, ale mucoasei ochiului sau alte maladii severe. Cei mai vulnerabili sunt copiii și vârstnicii.
În cazul constatării aprinderii în câmp deschis a rămășițelor vegetale de orice provenienţă sunt aplicate amenzi de la 60 la 90 de unităţi convenţionale persoanelor fizice şi de la 240 la 300 – celor juridice.
Potrivit specialiștilor, cea mai bună soluție este ca frunzele și alte uscături să fie strânse și compostate. Ulterior, acestea vor servi drept îngrăşământ natural pentru terenurile agricole.
Totodată, iarna, frunzele căzute oferă adăpost insectelor și animalor, sporesc capacitatea pământului de a reține apa, îl protejează de înghețuri și secetă, sunt o sursă de nutrienți importanți.
Fără frunze circuitul natural se dezechilibrează și apar probleme, cum ar fi scăderea populației faunei benefice, degradarea fertilității solului, eroziunea și seceta.