Avertizare meteo: Cod Galben de instabilitate atmosferică și ploi puternice

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare Cod Galben de instabilitate atmosferică, valabilă începând cu ora 12:30. Avertizarea va rămâne în vigoare până pe 12 septembrie, ora 05:00. În acest interval, se prognozează ploi de scurtă durată și descărcări electrice, cu averse puternice în raioanele centrale și de sud.

Cantitățile de apă vor varia între 15 și 30 de litri pe metru pătrat, iar izolat se pot acumula până la 45 de litri pe metru pătrat.

De asemenea, se prognozează intensificări ale vântului, cu rafale de până la 20 de metri pe secundă.

Autoritățile recomandă prudență și evitarea deplasărilor inutile pe durata valabilității avertizării. Instabilitatea atmosferică poate cauza dificultăți în trafic și alte riscuri.