Avarie la Termoelectrica. Blocul energetic nr.3 a fost oprit din cauza unei defecțiuni care a apărut la economizorul cazanului – o instalație pentru preîncălzirea apei de alimentare, înainte a de a fi introdusă în cazanul cu aburi. Potrivit instituției, defecțiunea urmează să fie înlăturat în decurs de maxim trei zile, astfel încât în data de 7 ianuarie blocul energetic să devină funcțional.
În același timp, Termoelectrica a menționat într-un comunicat de presă că „Economizorul de la blocul energetic nr.3 are o vechime de funcționare – 45 de ani. Menționăm că pentru anul 2024, în Planul de Investiții sunt planificate lucrările de schimbare a economizorului de la blocul energetic nr.3, cu un economizor nou, care la moment este în proces de confecționare la uzină.”
Consumatorii de energie termică nu sunt afectați de deconectarea blocului, respectiv toți consumatorii conectați la sistemul centralizat de încălzire sunt asigurați cu energie termică, mai precizează instituția.