Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare reiterează importanța întreprinderii măsurilor de combaterea ambroziei, întrucât ne aflăm în plină perioadă de vegetaţie a buruienii. În acest sens, instituția atenționează deținătorii de teren să nimiceasca planta în timp util. De asemenea, în cazul depistării unor focare de ambrozie, cetățenii sunt îndemnați să anunțe imediat primăriile locale sau alte instituții ale statului responsabile de nimicirea buruienii.
Potrivit autorităților, perioada maximă de producere a polenului de ambrozie sunt lunile iulie–septembrie, cu posibilitate de extindere până la sfârşitul lunii octombrie. La rândul său, acesta este considerat un alergen agresiv, cu impact negativ asupra sănătăţii umane.
”Impactul negativ al polenului plantei se manifestă prin rinită alergică, conjunctivită, accese de astmă, urticărie, şoc anafilactic, fiind unul din factorii agravanţi ai astmului bronşic. Astfel, pentru distrugerea eficientă a ambroziei, este recomandată aplicarea metodei mecanice şi a celei chimice. În acest sens, atenţionăm că la aplicarea metodei chimice se recomandă utilizarea erbicidelor omologate şi incluse în Registrul de Stat al produselor de uz fitosanitar şi al fertilizanților.”, se menționează în comunicatul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare.
Persoanele care doresc să sesizeze situaţiile în care gestionarii terenurilor nu-şi onorează obligaţiunile de combatere a ambroziei, pot informa:
Primăriile;
Direcţiile raionale pentru agricultură şi alimentaţie;
Inspectoratul pentru Protecţia Mediului- Tel. 0(22)22-69-41; e-mail: mediu@ipm.gov.md;
Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor-Tel/fax: 0(22)26-46-40; e-mail: info@ansa.gov.md;
Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică, cu subdiviziunile teritoriale: e-mail: anticamera@ansp.gov.md;
Platforma Viber STOP AMBROZIA – nr. 067160008.