Autoritățile, în alertă: pregătiri pentru posibile inundații în contextul codului galben

Autoritățile centrale au activat planuri de intervenție și monitorizare în contextul codului galben emis pentru ploi abundente, scurgeri pe versanți și posibile inundații locale. Ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu, a convocat o ședință de lucru cu instituțiile-cheie din domeniu pentru a asigura coordonarea acțiunilor preventive.

La întrunire au participat reprezentanți ai Serviciului Hidrometeorologic de Stat, Administrației „Apele Moldovei”, Inspectoratului pentru Protecția Mediului și Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. Ministrul a cerut ca toate instituțiile din subordine să fie în stare de alertă și să intervină prompt în caz de urgență.

Sergiu Lazarencu a făcut apel și către autoritățile publice locale și administratorii construcțiilor hidrotehnice să supravegheze atent zonele vulnerabile. Totodată, a recomandat asociațiilor de locatari să achiziționeze echipamente de pompare a apei, în special în blocurile cu parcări sau subsoluri expuse riscului de inundație.

În ultimele zile, dar și în perioada imediat următoare, țara se află sub cod galben de instabilitate atmosferică. Sunt prognozate averse puternice, descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului, fenomene care pot favoriza apariția viiturilor și a altor situații de risc.

Citiți mai mult:

Peste 50 de vaci au fost evacuate cu elicopterul într-un sat din Elveția

ANSA începe controalele în taberele de vară pentru copii: accent pe siguranța alimentară

Stimați cititori!

Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.

Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.