Autoritățile continuă lupta contra COVID-19
Mai multe dispozitive medicale, necesare acordării serviciilor de reabilitare post-COVID, vor fi procurate pentru instituțiile medicale din țară, informează Ministerul Sănătății.
De asemenea, va fi îmbunătățită și infrastructura Agenției Naționale pentru Sănătate Publică.
În acest sens, Cabinetul de miniștri a aprobat, în ședința de astăzi, amendarea acordurilor de finanțare dintre Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare, ceea ce constă în realocarea a 10,3 milioane de euro.
Astfel, prin amendarea acestora se urmărește redirecționarea mijloacelor financiare pentru acoperirea necesităților imediate ale sistemului de sănătate, în scopul consolidării capacităților acestuia.
Pandemia de COVID-19 continuă să rămână un pericol pentru societatea moldovenească. Săptămâna trecută, alți 1.338 de oameni au fost testați pozitiv, potrivit datelor actualizate ale Ministerului Sănătății, cu privire la situația epidemiologică care s-a înregistrat pe întreg teritoriul țării, în urma a peste 15.540 de teste efectuate.
În Moldova continuă procesul de imunizare împotriva gripei sezoniere, iar vaccinul respectiv poate fi utilizat simultan cu vaccinul împotriva virusului SARS-CoV-2.