Au fugit din calea războiului, dar au reușit să facă față provocărilor / VIDEO

Au fugit din calea războiului, s-au refugiat într-o țară străină, dar au reușit să facă față provocărilor și chiar să-și găsească un loc de muncă. Totul grație unui proiect susținut de People in Need și finanțat de Uniunea Europeană, care are drept scop abilitarea refugiaților pentru a se angaja în câmpul muncii, relatează NprdNews.

Natalia se numără printre cei cinci ucraineni care au devenit educatori, dar și prieteni, pentru zeci de copii refugiați din cadrul a două centre din Bălți. De rând cu alți ucraineni, tânăra a beneficiat de vizite de informare în incinta Biroul Migrație și Azil, Serviciul Fiscal de Stat, Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, dar și discuții cu diferiți experți.

„Petrecem timpul organizând activități artistice, jocuri de logică. Acum, în cadrul proiectului demonstrăm master class-uri culinare, ieșim la picnicuri, excursii, plimbări în parc, la terenul de sport sau pur și simplu stăm, savurăm fructe și biscuiți. Nu demult am fost la Nistru, ne-am urcat până-n vârful muntelui, a fost foarte interesant, emoții au fost o mulțime. Am rămas să înoptăm în corturi lângă un rug mare”, declară Natalia Antonova.

Natalia a venit la Bălți împreună cu fiica sa de 8 ani. Niciodată nu s-a gândit că activitățile cu copiii i-ar putea aduce atâta satisfacție.

„Ea este foarte bună cu toți copiii. Încearcă să-i mulțumească pe toți și face ca totul să fie pe placul copiilor. Ne jucăm în diferite jocuri de masă, lipim, desenăm, avem diferite jocuri. În calculator ne jucăm în o mulțime de jocuri”, spune fiica Nataliei.

„Mi se pare ușor acest lucru pentru că sunt și eu mamă, și mă ocupam cu ea tot cu astfel de activități. Doar că acum nu am doar un copil, ci mult mai mulți. Am destulă iubire pentru a oferi și celorlalți, iar ei, la rândul lor, mă încarcă cu iubirea lor. Împreună suntem o putere, nici nu pot să spun că sunt ca educator pentru ei, ci mai mult ca un prieten”, mai spune refugiata.

În Ucraina, Edgar muncea în domeniul construcțiilor. Ajuns la Bălți, fără un loc de muncă, dar cu responsabilități, a decis să se angajeze, iar drumul l-a dus aproape de copii. Angajații centrului sunt bucuroși că pot să-și ajute conaționalii, dar și să câștige bani pentru a-și întreține familiile.

„Nu este foarte greu, pentru că eu iubesc copiii. În familia noastră avem mulți nepoți și mereu eram înconjurați de ei. Suntem șapte copii în familie așa că pentru mine e ușor. Desigur că fiecare copil are caracterul său, dar este ceva normal pentru că sunt copii. În rest, mereu prietenește. Uneori întâmpinăm și greutăți, dar reușim să le confruntăm cu dragoste și cu iubire față de fiecare copil”,  susține Edgar Gasparean.

În total, cele două centre deschise în Bălți sunt frecventate de 30 de copii, în mare parte, refugiați din Ucraina.

„Avem două centre de copii, unul pentru adolescenți și unul cu copii mai mici, susținut de UNICEF, unde toți educatorii sunt ucraineni. Trei educatori sunt la UNICEF, care zilnic au activități în aer liber, plimbări, scris, sport. Avem un centru susținut de Caritas Luxembourg, unde avem activități cu adolescenții și avem educatori ucraineni care au grijă să-i țină activi toată ziua pe acești adolescenți”, menționează Diana Grosu.

De la începutul anului curent, 219 angajatori și-au arătat disponibilitatea de a încadra în muncă cetățeni ucraineni, anunțând peste 2000 locuri de muncă vacante pentru refugiați. În municipiul Bălți, 45 de refugiați ucraineni și-au găsit un loc de muncă.