Au fost estimate pierderile, ce urmează?

În urma ploilor torențiale din ultimele zile au fost înregistrate mai multe prejudicii în zeci de localități din țară.

Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, în satul Șurii Noi, raionul Drochia, pe lângă faptul că au fost afectate 64 de hectare de grâu, au mai fost deteriorate și acoperișurile mai multor case, precum și a trei depozite pentru păstrarea cerealelor și a tehnicii agricole.

Pierderi au avut loc și în satele Cârpești, raionul Cantemir, Bălăbănești, raionul Criuleni și Cazaclia, UTA Găgăuzia. Aici, ploile au spălat 0.6 km de drum, iar vântul a afectat circa 445 de hectare de diferite culturi agricole.

De asemenea, a fost nevoie de ajutorul salvatorilor la pomparea apei în raioanele Cahul, Telenești, Florești și Drochia.

La fața locului, pentru estimarea pagubelor materiale lucrează Comisiile pentru situații excepționale.