Atenție! O nouă schemă de estorcare a banilor de la cetățeni
O nouă schemă de estorcare a banilor. Mai exact, oamenii legii atenționează cetățenii despre câteva acțiuni de estorcare de bani și înșelăciune a populației.
Astfel, oamenii sunt îndemnați să ignore apelurile și mesajele suspecte și să raporteze cazurile la Poliție.
Una dintre acțiuni se referă la apeluri telefonice, prin care se încearcă obținerea resurselor financiare prin crearea unor istorii false precum că ruda persoanei apelate ar fi reținută, după implicarea într-un accident rutier. Pentru eliberarea acesteia sunt cerute sume mari de bani.
Un alt caz de estorcare de bani este cel prin poșta electronică, prin care „pretinși demnitari” solicită sume de bani pentru ca destinatarii să fie favorizați în cauze penale imaginare.
Al treilea caz este cel prin care se însușesc bani de pe cardul bancar. Infractorii sparg conturile personale ale persoanelor, după care transmit mesaje din numele acestora prietenilor din listă, cu pretinsul motiv că ar avea nevoie urgentă de bani.
Poliția s-a autosesizat și în continuare documentează toate faptele infracționale.