Asociațiile de profil se opun comasării Universității Agrare
În data de 6 iulie, la Institutul Muncii a avut loc Ședința comună a Consiliilor Administrative a Organizațiilor profesionale din domeniul agricol, în cadrul căreia cei prezenți și-au expus poziția față de intenția Guvernului de a lichida Universitatea Agrară din Republica Moldova.
Federația Națională a Fermierilor își menține poziția de dezacord în legătură cu intenția Guvernului Republicii Moldova de a lichida Universitatea Agrară prin comasarea ei cu UTM, în cadrul reformei învățământului superior din Republica Moldova.
Consiliile Administrative ale organizațiilor profesionale din agricultură prezente la ședință, și-au exprimat în unanimitate dezacordul față de această intenție și cer Guvernului să renunțe la această inițiativă.
La finalul ședinței, toți cei prezenți au adoptat o declarație:
Doamnei Maia Sandu
Președintele R.Moldova
Doamnei Natalia Gavrilița
Prim-ministru al R.Moldova
Domnului Igor Grosu
Președintele Parlamnentului R.Moldova
Domnului Anatolie Topală
Ministrul Educației și Cercetării
Declarație
„Federația Națională a Fermierilor, Asociația Forța Fermerilor, Uniunea Republicană ,,Uniagroprotect” , Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe ,,Moldova Fruct”, Federația Agricultorilor din Republica Moldova își exprimă dezacordul cu intenția Guvernului Republicii Moldova de a lichida Universitatea Agrară prin comasarea ei cu Universitatea Tehnică, în cadrul așa numitei reforme a învățămîntului superior din Republica Moldova.
Oare reforma propusă de către Ministerul Educației va asigura performanțele declarate?
Nu credem, fiindcă se vede cu ochiul liber, că Ministerul are o abordare superficială a problemei, care se reduce la niște indicatori căntitativi: număr mic de studenți, cheltueli mari,etc.
Noi, membrii Consiliilor de Administrare a organizațiilor profesionale din
domeniul agricol considerăm intenția Ministerului de a lichida Universitatea Agrară un pas necugetat și lipsit de argumente temeinice. Mai mult decât atât, este o insultă crasă la adresa Fermierilor. Am înțeles că pentru guvernanții de astăzi, noțiunea de agriclutor nu prea mai există. Nu știm dacă mai există în prezent și alte domenii în care să vedem atâta batjocură ca la adresa agricultorilor.
Economia agrară are nevoie de Universitatea Agrară – pilonul agriculturii Republicii Moldova, pilon principal al unui sistem integrat de studii, cercetare și extensiune, care pe parcursul anilor de independență n-a fost creat din cauza politicilor distructive ale guvernărilor care s-au perindat la conducere, preocupându-se de interesele lor personale și de grup, ruinând astfel sistemul de educație și cercetare, asistență socială, prin care s-au creat obstacole serioase dezvoltării economiei naționale în ansamblu.
În Republica Moldova, agricultura este o ramură strategica de dezvoltare a economiei naționale.
În acest context autoritățile se cuvine să-și lanseze obiective clare de reformare a Universității Agrare, care să asigure dezvoltarea capacităților ei administrative, profesionale, cercetare și transfer de tehnologii moderne către agricultori, transformarea ei într-o instituție modernă de pregătire a cadrelor de specialiști, cercetare și asistență tehnică pentru fermieri.
Universitatea Agrară este prima instituție superioară de învățămînt din Basarabia, care a ajuns în starea în care este tot din cauza autorităților statului, care ani în șir n-a pus accent pe problema educației, cercetării științifice și transferului tehnologic.
Consiliile Administrative ale organizațiilor profesionale din agriculură cheamă Guvernul Republicii Moldova să renunțe la acestă intenție de lichidare a Universității Agrare, să abordeze problema dată în contextul dezvoltării economiei agrare și rurale în corelare cu alți factori economici și sociali, care vor contribui la îmbunătățirea condițiilor de trai a populației de la sate.
Prin urmare, facem apel la solidaritate și unitate și să ne adunăm în număr cât mai mare la protestul organizat de Sindicatul Universității Agrare din data de 7 iulie, 2022 cu începere de la ora 09:30 din fața Guvernului Republicii Moldova.”
Federația Națională a Fermierilor Președinte V.Cosarciuc
Asociația Forța Fermierilor Președinte I.Plămădeală
Uniunea Republicană UAP Președinte V.Mironescu
Asociația ,,Moldova-Fruct,, Președinte V.Gorincioi
Federația Agricultorilor Director Executiv A.Bondari