Mesaje pozitive pot fi răspândite și prin artă ecologică. O demonstrează pictorul francez Saype, care desenează cu vopsea biodegradabilă direct pe iarbă, pe diverse câmpii din întreaga lume.
Una dintre cele mai celebre lucrări ale sale, ”Dincolo de ziduri”, reprezintă așa-numitul ”lanț uman”, care înfățișează două mâini împreunate. O astfel de operă a putut fi admirată la Paris, în 2019, în fața Turnului Eiffel, care se întindea pe o distanță de peste 600 de metri.
O altă pictură renumită este ”Coșul de gunoi”, la fel ilustrată în dimensiuni gigantice.
Artistul vrea astfel să lase o urmă pe pământ, precum natura, și este un obiectiv pe care și l-a pus acum patru ani. Atunci el lucra drept asistent medical, iar suferința oamenilor l-a făcut să-și schimbe meseria. Prin noua sa pasiune, el vrea să transmită întregii lumi că omenirea poate avea și un impact pozitiv asupra mediului ambiant, fără să-l distrugă.
Saype a fost inclus în clasamentul Forbes-30 sub 30 de ani, datorită lucrărilor sale realizate în Italia, Andorra, Franța și Columbia.
Sursă informație: https://www.onegreenplanet.org/lifestyle/french-street-artist-spreads-positivity-message-through-his-eco-friendly-art/