Aparate moderne de muls și seturi sanitare, procurate cu sprijinul financiar al Elveției au fost distribuite gospodăriilor casnice vulnerabile
70 de aparate moderne de muls și seturi sanitare, procurate cu sprijinul financiar al Elveției au fost distribuite gospodăriilor casnice vulnerabile, micilor fermieri, potrivit Ministerului Agriculturii și Indistriei Alimentare. Această inițiativă a fost realizată de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) în cadrul proiectului comun FAO-PNUD „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice și energetice”.
Scopul principal al proiectului este de a consolida producția locală de lapte, de a îmbunătăți calitatea acestuia și de a spori standardele de igienă. Aceste echipamente moderne sunt menite să reducă semnificativ dificultățile legate de forța de muncă, contribuind astfel la o mai mare reziliență economică a fermierilor.
IURIE SCRIPNIC, secretar de stat MAIA:
„Un astfel de sprijin înseamnă mai puțină muncă istovitoare și mai mult timp pentru familie. Pentru gospodăriile mici, este o schimbare așteptată. Suntem recunoscători partenerilor care ne ajută să le oferim soluții cetățenilor.”
Ultimul eveniment de distribuție a avut loc în raionul Fălești, pe 4 aprilie, marcând un moment important pentru producătorii de lactate din regiune. 15 producătoare agricole din satele Pruteni și Drujineni, membre active ale Clubului Agricol de Femei Fălești (CAF) înființat în cadrul proiectului, au primit echipamente. Fiecare dintre ele deține în medie patru vaci, iar creșterea acestora reprezintă principala sursă de venit și hrană. Prin intermediul CAF, aceste femei au beneficiat de instruiri în bunele practici agricole, educație financiară și antreprenorială. În total, șase astfel de cluburi, deschise în Fălești, Căușeni și Orhei, au sprijinit aproximativ 180 de femei în 2024. O evaluare recentă a FAO a indicat că un sfert dintre participante au înregistrat deja îmbunătățiri în sustenabilitatea și reziliența fermelor lor datorită acestor activități.
TUDOR ROBU, Reprezentant adjunct FAO în Republica Moldova:
„Această inițiativă concretă aduce un sprijin esențial micilor producători de lactate, ajutându-i să devină mai competitivi și să își îmbunătățească calitatea vieții. Prin facilitarea procesului de muls și asigurarea unor standarde sanitare mai ridicate, contribuim direct la dezvoltarea durabilă a sectorului agricol din Moldova.”
A doua etapă a evenimentului din Fălești s-a desfășurat în satul Hiliuți, unde 10 gospodării mici, membre ale unei cooperative de lactate, au primit, de asemenea, seturi de aparate de muls. Aceste familii au beneficiat anterior de sprijin sub formă de hrană pentru animale și acum primesc echipamente esențiale pentru producția de lapte.
Simone Di Stefano, director-adjunct al Biroului de Cooperare al Elveției în Moldova:
„Agricultura este un sector-cheie în Republica Moldova, iar susținerea micilor producători este vitală pentru dezvoltarea economică și socială a țării. Suntem mândri să contribuim, prin acest proiect, la modernizarea sectorului lactat și la îmbunătățirea condițiilor de viață ale fermierilor.”
Achiziția celor 70 de echipamente de muls a implicat o investiție de aproximativ 300 de mii de dolari. Distribuția lor a început în luna martie, iar primii beneficiari au fost 30 de fermieri crescători de vaci din cadrul a 4 Școli de Câmp a Fermierilor din Drochia, Glodeni, Râșcani, Florești, Sângerei.
În plus, în cadrul aceluiași proiect, 18 fermieri crescători de ovine și caprine din cadrul a 2 Școli de Câmp a Fermierilor din Cimișlia și Basarabeasca au primit diverse echipamente, inclusiv aparate de muls, garduri electrice și tancuri de răcire a laptelui. Din 2022, proiectul „Sprijin de urgență pentru producătorii agricoli în contextul crizei socio-economice și energetice” a oferit sprijin sub formă de semințe, fertilizanți și furaje pentru peste 17.000 de fermieri mici și gospodării casnice din 23 de raioane, datorită finanțării de 2.3 milioane de dolari din partea Elveției și 1.3 milioane de dolari din partea Austriei.
Acest eveniment reafirmă angajamentul FAO și al partenerilor săi de a sprijini sectorul agricol din Republica Moldova, de a consolida capacitățile producătorilor locali și de a contribui la creșterea rezilienței economice a comunităților rurale.
Citiți mai mult:
Stimați cititori!
Puteți citi știrile Agro TV Moldova în formatul convenabil pentru dumneavoastră pe Facebook și Instagram, urmăriți-ne pe Tik-Tok și YouTube. De asemenea, abonați-vă la canalul nostru de Telegram și Viber.
Dacă aveți ceva de împărtășit cu redacția, trimiteți observațiile și știrile dumneavoastră pe adresa noastră de e-mail: contact@agrotv.md.