Recent, expertul Dionis Cenușă a publicat pe profilul personal de facebook o postare în care explică viziunea sa asupra legăturii dintre situația Nistrului și problema aprovizionării cu gaze:
„În timp ce autoritățile demonstrează un anumit grad de consistență pe dimensiunea vestică (vizite la nivel de miniștri externe, dar și unele la rang de președinți de țară, oficiali europeni, anunțul despre asistența UE etc.), sunt alte subiecte pe dimensiunea estică, unde nu există semnale de politică externă pro-activă – problema apei din Nistru cu Ucraina și cea a gazelor naturale cu Rusia, scrie Revista Natura.
- Deja a apărut informație publică despre faptul că Ucraina continuă pașii spre sporirea capacității de producție de energie pe râul Nistru. Guvernul poate întreprinde măsuri, iar dacă o face atunci acestea nu sunt sesizabile (o lacună clară de transparență decizională pe acest subiect, iar dacă nu atunci lipsă de orice acțiuni). La fel ca și Parlamentul, Președinția nu vrea sau nu poate să adopte decizii ferme și pro-active pentru a nu afecta dialogul politic cu Kievul. Acest lucru însă pune semnul întrebării în legătura cu eficiența comunicării bilaterale pe linia Sandu-Zelensky pe acest subiect sensibil. Chiar dacă subiectele tehnice din relațiile bilaterale implică costuri majore, acestea servesc în aceeași măsură sau chiar mai mult pentru atingerea interesului național decât contactele interpersonale la nivel de președinți. UE și Comunitatea Energetică sunt unicii actori a căror implicare pot avea efect. Probabil, pe acest lucru ar putea miza actuala guvernare. În acest fel, responsabilitatea ar fi transferată pe umerii UE, ceea ce permite protejarea dialogului interpersonal cu Zelensky și echipa sa. O evaluare mai precisă a situației pe acest dosar ar necesită mai multă transparență privitor la pașii întreprinși pânâ de Ministerul Mediului, Ministerul de Externe și Președinție.
- Negocierea contractului pentru achiziția de gaze naturale este alt subiect urgent pe care însă guvernarea l-a lăsat la dispoziția părții ruse (indirect). Contractul pentru livrarea de gaze rusești expiră la finele acestei luni. Amintesc că Moldova depinde în proporție de 99.9% de importurile de gaze rusești, iar din aceste gaze se produce electricitate (în regiunea transnitreană) care acoperă sub 80% din electricitatea achiziționată pentru consumul național (dacă nu cumpărăm din Ucraina). De asemenea, Moldova nu are depozite proprii și nici nu a solicitat capacități în depozitele de gaze din Ucraina. Deocamdată gazul rusesc nu are alternativă, iar prețul pentru acesta a depășit 840 dolari pentru mia de m3. Autoritățile ruse au spus clar că un preț mai mic la gazul rusesc poate fi obținut doar prin semnarea unor contracte directe cu Gazprom (aflat pe poziții monopoliste), care presupun un preț la gaz ce este cuplat la cel pentru petrol (mai ieftin). Din acest considerent, MoldovaGaz (controlată de Gazprom) nu trebuie lăsată să negocieze singură contractul cu Gazpromul (adică tot cu sine). Însă nici guvernul (Ministerul Economiei) și nici Președintele nu arată niciun interes pentru aceste negocieri. Vorbim despre securitatea națională a țării, iar una din principalele instituții responsabile de acest domeniu conform Constituției (Președinția) demonstrează o poziție pasivă. Chiar dacă este un domeniu al relațiilor private dintre MoldovaGaz și Gazprom, orice rezultat convenit de aceste companii (contact) poate avea impact negativ asupra securității energetice a țării pe termen scurt și mediu.
Chiar dacă ține de polici sectoriale (accesul la apă și livrarea de gaze), problemele care trebuie soluționate cu Ucraina și Rusia vizează politica externă (contactele diplomatice, etc.) și prevenirea amenințărilor la adresa securității naționale. De diplomație și securitate se face responsabil guvernul și oficiul președintelui, care sunt obligați să demonstreze, în mod transparent, că întreprind măsuri concrete.
Este insuficient și extrem de riscant să se mizeze doar pe UE și Comunitatea Energetică (problema apei din Nistru) sau pe MoldovaGaz (prelungirea contractului pentru achiziția de gaze naturale).
O criză concomitentă a apei și a gazelor este un scenariu negativ cu probabilitate mică, dar pentru a rămâne așa este nevoie de o politică externă la fel de pro-activă pe dimensiunea estică, precum cea în raport cu UE și statele membre.”