Peste 60 de antreprenori autohtoni au participat în perioada 23- 25 iunie, la cea de-a III-a ediție a Expoziției „Republica Moldova Prezintă”, organizată la Brașov, România.
Sergiu HAREA, președintele Camerei de Comerț și Industrie, RM: „Din anul 2016, CCI a RM organizează, tradițional, participarea companiilor autohtone în cadrul Expoziției „Republica Moldova Prezintă” în România. Am fost la Iași, Baia- Mare, Ploiești, Cluj, iar astăzi, pentru a III-a oară, la Brașov. Mă bucur să fiu astăzi în Piața Sfatului cu peste 60 de companii moldovenești, dornice să vă prezinte tot ce avem noi mai bun. Antreprenorii noștri au solicitat să revenim la Brașov, pentru că au multe noutăți din domeniul vinicol, agroindustrial, textile, etc. Ne dorim să fim nu doar pe piața din România, ci și în casele consumatorilor români din cât mai multe regiuni.”
Silviu COSTEA, președintele Camerei de Comerț și Industrie, Brașov: „Antreprenorii din Republica Moldova sunt bineveniți la Brașov, și au fost și acum câțiva ani, când ați venit pentru prima dată. Cu acest eveniment reluăm colaborarea noastră și sperăm că nimic nu ne va mai opri în viitor, ca să avem an de an acest eveniment. Brașovul este un oraș primitor. Oamenii de afaceri de aici sunt și vor fi partenerii dumneavoastră. Cetățenii Brașovului apreciază produsele moldovenești.”
Această ediție a fost organizată de CCI în parteneriat cu Organizația pentru DezvoltareaAntreprenoriatului, Oficiul Național al Viei și Vinului, Primăria municipiului Brașov, Ambasada Republicii Moldova în România și Camera de Comerț și Industrie Brașov.